Ce trebuie să ştii despre Lăsata Secului la Postul Crăciunului

Începând cu Lăsata Secului, Postul Naşterii Domnului este un nou prilej de rugăciune, renunţare la plăcerile lumeşti, milostenie, pregătire a trupului şi sufletului înainte de mărturisirea păcatelor şi de Sfânta Împărtăşanie.

image

În acest an, creştinii de rit bizantin, ortodocşi şi greco-catolici, lasă sec pentru Postul Crăciunului începând din seara zilei de 14 noiembrie. Când Lăsata secului cade într-o zi de miercuri sau vineri, se începe postul cu o zi mai devreme. Dacă, aceşti credincioşi postesc din 15 noiembrie, la creştinii catolici perioada de pregătire de dinaintea Crăciunului începe în prima duminică a Adventului, care anul acesta va fi pe 1 decembrie. Pentru toţi postirea se încheie pe 24 decembrie, când întreaga creştinătate celebrează Naşterea Domnului.

Nu s-a postit de la început ca azi

În prezent, Postul Crăciunului are un număr fix de zile în care se ţine anual, 40 de zile mai precis, dar nu a fost aşa dintotdeauna. Potrivit Crestinortodox.ro, „în primele secole, unii creştini posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau post mai aspru, alţii mai uşor. Uniformizarea duratei postului s-a făcut la sinodul local din Constantinopol ţinut în anul 1166“. Abia din secolul al IV-lea, unul dintre cele mai importante posturi, dintre cele patru câte sunt în anul bisericesc, a început să fie ţinut aşa cum îl ştim astăzi.

Se renunță la certuri și clevetiri

Acest post a fost rânduit ca o perioadă de reculegere şi regăsire spirituală înaintea unui mare praznic al Bisericii care amintește de momentul venirii Mântuitorului printre oameni, ca semn de iubire şi iertare a lui Dumnezeu pentru omenire. Începând cu prima zi, este bine să te dedici şi curățirii sufleteşti, nu doar hrănirii trupului.

Citeşte şi: Despre hrana spirituală şi cea tradiţională, cu Părintele Ilie Costescu şi nutriţionistul Anca Alungulesei

Ajunul Postului sau Lăsata Secului este un îndemn la reînnoire a vieţii prin renunţarea la mâncarea „de dulce“, prin iertarea greşelilor aproapelui, înfrânarea poftelor de orice fel şi îndepărtarea de tot ceea ce întinează sufletul: minciuna, clevetirea, supărarea, mânia.

În această perioadă, nu se cântă şi nu se dansează, de aceea nu se fac nunţi, botezuri sau petreceri. Se reduce fumatul şi consumul de alcool. De asemenea, este de dorit, pe cât posibil, ca soţii să se păstreze curaţi până la marele praznic al Crăciunului.

Vezi şi: Înlocuitori de post pentru alimente de dulce: nici nu vei simţi că posteşti

Află de ce postim 40 de zile înaintea Crăciunului şi când este permis consumul de peşte din cea mai nouă ediţie a revistei „Click! pentru femei“ pe care o găseşti la punctele de diuzare a presei!

image

FOTO: Shutterstock



Recente

daughter sitting upset with her mother living room jpg
beautiful white poinsettia assortement jpg
spring bicycle ride jpg
1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg