Cinci plante perfecte pentru camere şi ferestre însorite

1 81285 original jpg jpeg

Camerele şi ferestrele luminoase şi ferestrele orientate spre sud par a fi o binecuvânare pentru plante. Dar asta numai la prima vedere. Şi asta pentru că în realitate, multe plante de apartament vin din locuri exotice, acolo un pădurea filtrează cantitatea de lumină pe care o primesc şi s-ar putea usca. În schimb, unele plante originare din Africa de Sud şi Australia, au nevoie de mult soare. De aceea, CasoTeca îţi prezintă cinci plante perfecte pentru camere şi ferestre însorite.

Aloe Vera

Adăugă arsenalului de prim ajutor o plantă de aloe vera, cu întreţinere redusă. Sucul plantei poate fi folosit pentru mici tăieturi şi arsuri, iar plante se poate înmulţi prin replantarea lăstarilor. Plantează aloe vera într-un vas greu de teracotă, care va susţine creşterea maximă şi va încuraja circulaţia aerului.

Arbore de jad

Cu tulpinile sale rezistente şi cu frunze interesante, cărnoase, aceste plante sunt foarte populare pentru cei care au parte de camere luminoase. Arborele de jad are nevoie de cel puţin patru ore de lumină solară în fiecare zi, astfel că o fereastră orientată spre sud este ideală. Cu toate că această ăşantă este suculentă, şi prin urmare tolerantă la secetă, nu este un cactus. Udă în mod regulant planta şi asigură-te că pământul este mereu umed, pentru a preveni uscarea frunzelor. Aceste plante de jad pot trăi timp de câteva decenii şi pot continua să crească încet în timp, aşa că păstrează plant într-un ghiveci potrivit, pentru a preveni orice răstunare a acestuia.

Află ce alte plante sunt perfecte pentru camere şi ferestre însorite pe casoteca.ro.



Recente

Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg
young woman opens plastic window fresh air smiling home jpg
ClickPentruFemei (2) (2) jpg
Prajitura cu morcovi  Sursa foto shutterstock 1196494771 jpg
Coltunasi cu branza sarata  Sursa foto shutterstock 1955656807 jpg