Cum are de suferit pielea de pe urma ecranelor digitale

1 shutterstock 553579300 jpg jpeg

De când cu pandemia de coronavirus, mulţi dintre noi muncim de acasă sau facem studii online. Asta înseamnă chiar mai mult timp decât de obicei în faţa ecranelor digitale. Ştim cu toţii că "statul pe telefon" afectează memoria, concentraţia, văzul şi creează dureri de spate şi de gât. Mai nou, însă, cercetătorii au observat că ne afectează şi pielea.

Conform unor experţi în dermatologie, lumina albastră emisă de ecranele digitale poate contribui, în timp, la hiperpigmentare şi fotoîmbătrânire, care se vor arăta în piele sub formă de pete maronii, linii şi riduri.

După căteva ore bune de concentrare pe ecranul telefonului, calculatorului sau al oricărui ecran digital, indiferent cât de bună este rezoluţia acestuia, ochii încep să obosească, iar vederea să devină înceţoşată. Multe persoane, însă, în loc să facă o pauză pentru a-şi odihni vederea, continuă să lucreze, să studieze sau să se amuze folosind aceste ecrane. Iar, atunci când ochii sunt obosiţi, tindem să-i apropiem şi mai mult de ecran, să ne încruntăm şi să micim ploapele pentru a vedea mai bine. În timp, acest lucru creează noi linii fine şi riduri în zona ochilor şi a frunţii.

În plus, atunci când îţi ţii ochii miciţi pe o perioadă lungă de timp, se adună lichid în zona ploapelor, ceea ce duce la umflarea ochilor. De obicei, odihna sau un masaj blând te poate scăpa de ochii umflaţi, dar este mult mai indicat să eviţi acest lucru luând pauze dese din faţa calculatorului.

Acelaşi lucru se întâmplă şi când te uiţi în jos, cu privirea lăsată pe ecranul telefonului mobil. Când faci acest lucru pe o perioadă lungă de timp, de câteva ore neîntrerupte, şi dacă, în acelaşi timp stai cu umerii aduşi puţin în faţa, îţi reduci fluxul limfatic, care ajută la scurgerea excesului de lichid şi a toxinelor. Astfel, nu doar ochii, ci întreaga faţă se umflă, iar toxinele rămase în piele duc la apariţia acneei şi a altor impurităţi.

Ten obosit

Lumina albastră întrerupe ritmul natural circadian al organismului (ceasul intern al corpului), mai ales atunci când petreci mult timp în faţa unui laptop, a unui ecran de telefoan, tabletă sau când te uiţi ore în şir la televizor, noaptea târziu. Acest lucru reduce cantitatea de melatonină (hormonul somnului) pe care o producem, care este un puternic antiinflamator, ajută la creşterea sistemului nostru imunitar şi a capacităţii corpului nostru de detoxifiere. Prin urmare, un somn slab, insuficient, poate duce la o piele inflamată, pufoasă, obosită şi congestionată.



Recente

Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg