De ce să nu arunci seminţele de pepene verde

1 75707 original jpg jpeg

Multe persoane, atunci când se înfruptă dintr-o felie de pepene verde, aleg cu grijă seminţele şi apoi le aruncă, pentru că cred că nu au niciun beneficiu pentru sănătate. Se înşală amarnic!

Zemosul şi răcorosul pepene verde este fără doar şi poate vedeta sezonului estival. Miezul lui te hidratează şi are efect duretic, ajutându-te să elimini toxinele din organism. Ei bine, află că şi seminţele sale sunt bogate în substanţe nutritive: seleniu, zinc, potasiu, cupru, proteine esenţiale, fibre. Nu le mai da deoparte!

Sfat CPF : Lasă-le la uscat la soare şi ia o jumătate de linguriţă de seminţe de pepene în combinaţie cu alte seminţe (de in, de susan), de două ori pe săptămână. Stimulează sistemul imunitar, sunt bune pentru inimă şi echilibrează nivelul de zahăr din sânge. Le poţi da şi prin râşniţă, obţinând o pudră pe care o poţi înghiţi mai uşor.

Ştiai că...

... există şi ulei presat la rece din seminţe de pepene verde? Acesta este folosit pe scară largă de locuitorii din vestul Africii. Constituie un ingredient ideal pentru hidratarea pielii şi a părului, şi se regăseşte şi în produsele de îngrijire pentru copii.

Combat ridurile

Pepenele verde e bogat în vitamina B3, numită şi niacină. În organism, aceasta susţine producţia de acizi graşi şi de ceramide, care au rolul de a proteja pielea, prevenind apariţia ridurilor fine. De asemenea, consumul de seminţe de pepene e benefic în caz de acnee, reduce petele roşii şi maronii de pe ten şi creşte elasticitatea epidermei. Seminţele fructului verii mai conţin o cantitate ridicată de minerale precum magneziu şi zinc. Primul luptă împotriva infecţiilor pielii (erupţii cutanate şi răni uşoare), iar cel de-al doilea ajută în procesul de regenerare a pielii.

Previn constipaţia

Dacă ai probleme cu constipaţia sau dacă eşti balonată, consumă neapărat seminţe de pepene verde. Sunt pline de fibre, care ajută digestia.

Produc diureză

Acest leac natural este foarte bun pentru diureză, favorizând producerea urinei şi astfel contribuind la eliminarea toxinelor acumulate în rinichi.

Îmbunătăţesc funcţia sexuală masculină

Studiile de specialitate relevă faptul că o substanţă din seminţele de pepene verde, arginina, ar fi utilă pentru ameliorarea problemelor reproductive ale bărbaţilor. Se mai crede şi că seminţele de pepene ar avea efect afrodiziac.

Cum le consumi

Nutriţioniştii recomandă să le mănânci crude, după ce au fost iniţial uscate la soare, căci dacă le prăjeşti îşi pierd din proprietăţile nutritive. Mai poţi să le pui la încolţit şi apoi să le descojeşti. Le poţi consuma în salate de fructe sau legume, în iaurt, orez, sau poţi utiliza pudra din seminţe pentru a o adăuga în sucuri de fructe.



Recente

woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg
front view young woman posing rejoicing beautiful purple dress pink wall jpg
daughter sitting upset with her mother living room jpg
beautiful white poinsettia assortement jpg
spring bicycle ride jpg