Dieta din Postul Crăciunului. Ce să mănânci ca să slăbeşti cinci kilograme

dieta din postul craciunului png

Postul Crăciunului se întinde pe parcursul a 40 de zile, timp în care oamenii trebuie să respecte o mulţime de restricţii culinare. Mâncarea de post, însă, te poate ajuta să dai câteva kilograme jos cu uşurinţă.

Aşadar, dacă vei alege să ţii Postul Crăciunului alege să respecţi câteva reguli simple în ceea ce priveşte alimentaţia şi vei reuşi să dai jos până la cinci kilograme.

Dieta din Postul Crăciunului trebuie să fie una echilibrată şi variată, pentru a-i aduce organismului aportul de vitamine şi minerale necesar. De aceea, ţinut regulamentar, dar şi cu băgare de seamă (adică să nu ne înfometăm), putem slăbi chiar până la 5 kilograme în aceste 40 de zile de post, care se termină pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, potrivit a1.ro.

Citeşte şi: Slăbeşte rapid cu dieta cu peşte. Dai jos până la patru kilograme, în şapte zile

O altă atenţionare, pentru a ţine corect postul şi evitând riscul îmbolnăvirii este aceea ca, după această perioadă de ”înfrânare”, să nu dăm buzna în oala cu sarmale sau alte bunătăţi pregătite pe 25 decembrie, de Crăciun. Nu doar că vom sabota toată dieta din Postul Crăciunului, ci ne vom sabota propria sănătate. Aşadar, iată ce reprezintă dieta din Postul Crăciunului.

Dieta din Postul Crăciunului înseamnă: un regim alimentar echilibrat care să conţină atât proteine, lipide, cât şi carbohidraţi, variind proporţiile în funcţie de particularităţile fiecărei persoane în parte: copil, vârstnic, gravidă, activitate fizică sau intelectuală intensă etc.

În dieta din postul Crăciunului, înlocuiţi carnea cu ciuperci Este o recomandare special făcută pentru cei ”carnivori”, care simt că nu pot funcţiona dacă nu consumă zilnic produse din carne. Pentru a evita senzaţia de leşin şi ameţeli, includeţi în regimul alimentar proteine de natură vegetală, precum ciupercile, dublat de un apor mare de lichide, respectiv 2 litri de apă pe zi. Pe lângă ciuperci, alte alimente bogate în proteine de origine vegetală sunt: mazărea, lintea, tofu, humus de năut, orez brun, nuci, seminţe de chia, seminţe de cânepă.

Citeşte şi : Dieta cu dovleac. Slăbeşti chiar şi 15 kilograme, fără să te înfometezi, în două săptămâni

Regimul adoptat în postul Crăciunului trebuie să fie variat, aşadar nu vă limitaţi la un singur aliment.

În postul de 40 de zile al Crăciunului vă puteţi simţi obosiţi, din cauza renunţării la alimentele ”de dulce„, de aceea energia necesară organismului o putem procura din următoarele surse: miere, fructe, spanac, cereale integrale.

Această recomandare se face în special pentru cei care depun efort fizic şi intelectual sporit. Evitaţi zahărul, făina albă şi alte produse care cresc imediat glicemia, dar care sunt contraindicate, mai scrie sursa citată.

Ulterior, după ce aţi încheiat perioada de post încercaţi ca pe 25 Decembrie să nu vă înfruptaţi din toate preparatele mesei de Crăciun. Organismul o va resimţi ca pe o lovitură cruntă asupra lui, care se poate lăsa cu toxiinfecţii alimentare şi spitalizare.



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg