Leguma care te ajută să slăbeşti trei kilograme în trei zile

1 66755 original jpg jpeg

În ciuda faptului că surplusul de greutate corporală se acumulează în timp, atunci când vine vorba despre pierderea acestuia, cu toţii ne-am dori să putem slăbi peste noapte. Iată că există o legumă care ne poate scăpa de trei kilograme în trei zile.

Bogat în vitamine,ardeiul gras are capacitatea de a arde grăsimile acumulate,iar o dietă bazată pe această legumă nu ne pune sănătatea în pericol. Cercetătorii de la Universitatea din Bruxelles au descoperit că ardeiul gras conţine o substanţă capabilă să ardă grăsimile din organism.

Cum se ţine dieta

"Ideal este să înlocuiţi cafeaua de dimineaţă cu o cană de ceai de gălbenele, iar pentru accelerarea metabolismului, puteţi adăuga în ceai şi foarte puţin ardei iute tocat. La ceai puteţi mânca şi puţină brânză degresată. După o jumătate de oră trebuie să consumaţi trei ardei graşi cruzi. Dacă vă este foarte foame, puteţi mânca şi puţină brânză de vaci degresată sau două ouă fierte tari. Cu o oră înaintea mesei de prânz mâncaţi încă un ardei gras. La prânz ar trebui să consumaţi o salată de legume din care să nu lipsească, evident, ardeiul gras. La cină, rezumaţi-vă la un ardei gras cu brânză de vaci degresată. Apă plată puteţi bea în orice cantitate, oricând între mese, dar niciodată în timpul acestora, pentru a nu dilua sucurile gastrice şi a nu îngreuna digestia",recomandă dr. Laurenţiu Luca,directorul Clinicii PULS.

Află cum să slăbeşti trei kilograme în trei zile AICI.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg