Lucruri pe care să le faci pentru a slăbi

1 68031 original jpg jpeg

Aceste mişcări te vor menţine energică întreaga zi, şi vei avea o zi plină de succes. Atunci când vrei să slăbeşti contează mult felul în care gândeşti. O dietă implică practicarea de sport, dar şi respectarea unor reguli.

De dimineaţă soarele ne dă sentimentul de alertă,tensiune şi concentrare,şi acest mod de gândire ne face să practicăm mai uşor lucrurile care ne ajută să slăbim.Există şi un aspect psihologic. Când începem ziua cu ceea ce este scris pe listă că trebuie să facem,este mai puţin probabil că a doua zi nu o să facem la fel. Acestea vor deveni lucruri de rutină pe care să le faci dimineaţa,şi o slăbeşti mai repede şi cu mai puţin efort decât ai crede.

Iată ce trebuie să faci: 1. Într-un pic de somn

Desigur,nu vrei să te trezeşti târziu când eşti într-o grabă frenetică să te îmbraci şi să ajungi la locul de muncă la timp. Dar oferindu-ţi chiar şi o jumătate de oră în plus de timp de amânare poate face o diferenţă. " Când te simţi mai odihnită, acest lucru te face mult mai probabil să mănânci mai puţin pe tot parcursul zilei",spune Brittany Kohn,nutritionist din New York City. În plus,studiile arată că lipsa persistentă de ore de somn,împreună cu anumiţi hormoni,influenţează negativ metabolismul.

2. Bucură-te de soare

Trage perdelele sau jaluzele şi deschide geamul când te trezeşti. Explozia de lumină oferă o stare de spirit,strălucire şi un efect energizant. Un studiu recent realizat spune că pesoanele care atunci când se trezesc se bucură de soare,şi care iau o doză de soare în fiecare zi,au avut un indice de masă corporală mai mic decât cei care nu fac acest lucru. Care este motivul? Cercetătorii cred că dimineaţa razele de soare ajută la sincroniozarea ceasului corpului,şi astfel metabolismul devine stimulat.

3. Consumă multe proteine

Ai auzit de un milion de ori că a mânca un mic dejun sănătos îţi poate da energie şi saţietate pentru a rezista poftelor nedorite din timpul zilei. Dar carbohidraţii complecşi singur nu vor da lovitura pe care proteinele o dau.Carbohidraţii îţi oferă şi grăsimi. Asta e ceea ce va face să te simţi plină şi să menţii un nivel de echilibru de zahăr în sânge,spune Kohn. Idei de mic dejun uşor:albuşuri de ou şi pâine prăjită din cereale integrale sau iaurt grecesc şi fructe.

4. Bea multă apă

Consumul de alimente solide ajută la umplere,dar şi la hidratare,mai ales dacă bei un pahar mare de apă dimineaţa,nu te va face să mai simţi foamea. Dacă ai poftă de un suc,opteză pentru un pahar de apă cu lămâie. Acesta îţi va oferi şi aromă de fruct,fără a fi nevoie să adaugi zahăr sau calorii.

5. Practică sport dimineaţa

Eşti una dintre persoanele care iubesc să alerge dimineaţa sau să practice yoga? Ţine-o tot aşa. Sportul,indiferent sub ce formă,va stimula metabolismul,nu vei mai avea poftă pentru dulce,o să le stăpâneşti,şi te face să te simţi pozitivă şi realizată. Chiar şi 10 minute de alergat,yoga sau orice care îţi pune sângele în mişcare,stimulează organismul pentru întreaga zi.

6. Optează pentru gustări

Între mese este bine să iei nişte gustări sănătoase,scăzute în calorii. De cele mai multe ori o gustare înseamnă un fruct,nişte nuci,arahide,fructe uscate,un snack,ceva care nu are multe calorii. În timpul dietei,multe femei aleg gustări care nu sunt tocmai benefice. În loc să scadem numărul de calorii,le depăşim,fără să ne dăm seama.

7. Mergi pe jos

Încearcă ca atunci când trebuie să parchezi maşina,să găseşti un loc de parcare mai îndepărtat pentru a merge mai mult pe jos. Mersul pe jos este foarte benefic,deoarece este un pretex pentru a te deplasa,arde calorii şi stimula metabolismul. În plus,un studiu recent a arătat că persoanele care merg pe jos au fost mai susceptibile de a avea un indice de masă mai mic.



Recente

shutterstock 1641730780 jpg
Sfanta Mucenita Ecaterina  Sursa foto shutterstock 1649715868 jpg
shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg