Cinci lucruri mai puţin cunoscute despre afine

1 67283 original jpg jpeg

Salatele de fructe sunt necesare în zilele călduroase de vară, iar afinele sunt unele dintre cele mai recomandate, acestea conţinând foarte puţine calorii şi o serie de antioxidanţi.

Potrivit huffingtonpost.com,consumul repetat de afine este indicat în lupta împotriva pierderii memoriei. Astfel,un studiu realizat în 2012 a arătat că o porţie medie de afine pe săptămână a încetinit procesul de uitare cu câţiva ani.Una dintre posibilele explicaţii a fost găsită în 2013,într-un experiment realizat cu ajutorul şoarecilor,care a arătat că afinele protejează creierul prin eliminarea proteinelor toxice care se acumulează.Totodată,cele mai bune afine sunt cele care au un aspect prăfuit,dar acestea trebuie spălate doar în momentul în care sunt consumate,în caz contrar pierzându-şi proprietăţile.Potrivit specialiştilor,afinele pot preveni cancerul. Afinele sunt bogate în antocianină,un antioxidant care are efecte puternice în lupta cu această maladie. În acelaşi studiu,cercetătorii au descoperit că afinele cu cea mai mare concentraţie de antocianină au stopat dezvoltarea celulelor canceroase de la ficat,dar şi creşterea în dimensiune a prostatei.

Află de AICI celelalte beneficii ale afinelor.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg