Reguli-cheie pentru slăbit în sezonul rece

1 77993 original jpg jpeg

Sezonul rece este perioada în care multe persoane renunţă la antrenamentul fizic. În schimb, ei preferă să stea în casă, la căldură, cu o ceaşcă de ceai în mâna. Dar, dacă tu vrei să slăbeşti sau să te menţii în formă, iată câteva sfaturi!

Sesiunea de exerciţii trebuie să fie mai scurtă

Poţi reduce timpul acordat antrenamentului fizic, dar nu renunţa la el. Mai bine faci câteva exerciţii, decât deloc. În plus, sportul practicat în sezonul rece poate fi mult mai eficient, obţinând mai uşor rezultatele pe care ţi le doreşti.

Pratică exerciţii acasă

Dacă afară este foarte frig, exerciţiile fizice pot fi făcute şi în casă. Alege-le pe cele mai simple, cum sunt aerobic, zumba sau alte activităţi. În plus, eficiente sunt şi dansurile –numărul de calorii arse este la fel de mare.

Mai puţină mâncare, mai multă mişcare

Zilele friguroase sunt mai amuzante, pofta de mâncare este redusă, iar antrenamentul ar trebui să fie mai activ. Alimentaţia trebuie să fie în cantităţi mici şi dese, cu produse sănătoase şi potrivite pentru sezonul rece.

Alimentaţia trebuie să conţină proteine

Farfuria trebuie să conţină mai multe proteine, şi mai puţine grăsimi şi carbohidraţi. Dacă antrenamentul fizic este mai scurt în aceste zile, nu trebuie să renunţi la dietă. Organismul trebuie să primească toate substanţele nutritive de care are nevoie pentru a menţine un nivel echilibrat de energie.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg