Emoţiile care te pregătesc pentru o nouă iubire

1 75842 original jpg jpeg

Vara este anotimpul perfect să începi o relaţie, mai ales dacă eşti înconjurat de briza mării şi aerul romantismului pluteşte peste tot. Poate ţi s-a întâmplat să îţi iasă în cale persoane lângă care sperai să construieşti un viitor, dar te-ai gândit, vreodată, cât de pregătită eşti să îţi deschizi din nou sufletul în faţa iubirii?

Ierţi cu uşurinţă

Cel mai mare obstacol pentru a începe o nouă relaţie este acela de a nu putea să ierţi greşelile din trecut şi de a avea tendinţa să dai vina pe ceilalţi pentru lucrurile negative care ţi s-au întâmplat. Atunci când ai puterea să ierţi şi să admiţi că nimic nu poate fi de nereparat, poţi să devii o persoană mai bună şi mai plăcută celor din jur. Deschide-ţi inima şi fă-i loc iubirii!

Te apreciezi mai mult

Dacă stima de sine este scăzută, vei avea impresia că nimeni nu te place şi că nu ai nicio şansă să cucereşti pe cineva. Oricât de multe complexe ai avea, atunci când vrei să intri într-o relaţie nouă, încearcă să te iubeşti în primul rând pe tine şi să îţi acorzi un plus de încredere. O femeie stăpână pe situaţie va fi întotdeauna mai atractivă.

Nu îţi este teamă

Noile începuturi nu ar trebui să te sperie, ci din contră, să te impulsioneze să cunoşti oameni lângă care să trăieşti experienţe. Dacă ai tendinţa să fii uşor sceptică la început de relaţie, încearcă să iei lucrurile pas cu pas şi să nu iei decizii pripite. Relaţia ideală trebuie să îţi ofere un confort psihic, să te simţi bine cu tine şi cu partenerul tău deopotrivă.

Iubeşti diferit

Dacă nu reuşeşti să treci peste o relaţie eşuată care face parte din trecutul tău, nici celelalte care vor urma nu se vor încheia cu succes. Asta pentru că vei avea tendinţa să îi priveşti pe toţi din aceeaşi perspectivă, fără să mai ţii cont de diferenţele dintre ei. De aceea, e bine să iubeşti într-un mod diferit, de fiecare dată, mai ales la începutul relaţiei. Dacă simţi că nimic nu se compară cu ce ai trăit până acum, înseamnă că acesta e încă un semn că inima ta e 100% pregătită de o nouă idilă.

Nu ai aşteptări

Atunci când persoane noi intră în viaţa ta, nu îţi face aşteptări prea mari în legătură cu viitorul vostru sau cu modul în care ar trebui să se comporte. Priveşte lucrurile ca atare şi trăieşte momentul fericirii. Vei vedea că dacă ştii să te bucuri de prezent, relaţia se va menţine şi pe viitor, fără ca tu să îţi mai faci griji. Momentele care apar spontan sunt, de fapt, cele care nu te vor dezamăgi vreodată.

Sursă foto: www.mybligr.com



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg