Indicii că eşti mai inteligentă decât ceilalţi

1 79992 original jpg jpeg

Te-ai gândit vreodată că ai putea fi cea mai inteligentă persoană din grupul tău de prieteni, chiar dacă acest fapt nu a fost încă remarcat de nimeni? Află care sunt semnele subtile care îţi dau de gol mintea ageră şi înţelepciunea!

Ai fost hrănită cu lapte matern

Potrivit unor studii efectuate de experţi în sănătate, s-a constat că persoanele care s-au hrănit de la sânul mamei au de două ori mai multe şanse să îşi dezvolte coeficientul de inteligenţă comparativ cu cele care s-au hrănit cu lapte alimentar. Meritul îi aparţine mamei care, încă din primele zile de viaţă, îi transmite sugarului capacităţile ei cognitive.

Eşti înaltă

Dacă eşti înaltă, nu numai că vei avea o serie de avantaje din punct de vedere fizic, dar şi intelectual. Potrivit unui studiu american, tinerii înalţi au şansa să îşi sporească gradul de inteligenţă încă din perioada copilăriei. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care se crede că oamenii înalţi tind să aibă mai mult succes pe piaţa muncii.

Ai învăţat să citeşti devreme

Ai observat că micuţii care învaţă să vorbească şi să citească încă de la o vârstă fragedă sunt mai inteligenţi la maturitate? Se pare că cei care au activităţi interactive, în care descoperă lucruri noi şi au ocazia să îşi pună tot felul de întrebări se adaptează mult mai uşor situaţiilor noi şi îşi lărgesc orizontul intelectual.

Te îngrijorezi des

Se spune că ignoranţa înseamnă fericire, căci oamenii care nu au nicio grijă sunt cei mai fericiţi. Însă cum rămâne cu inteligenţa? Te ajută fericirea să evoluezi sau te menţine în zona de confort şi te împiedică să priveşti viaţa şi dintr-o altă perspectivă? Ei bine, se pare că îngrijorarea te ajută să devii mai inteligentă. Cu cât îţi faci mai multe griji, cu atât creierul îşi intensifică activitatea.

Îţi place să lucrezi noaptea

Dacă eşti genul de persoană care îşi concentrează atenţia mai bine în timpul nopţii decât pe parcursul zilei, înseamnă că faci parte din grupul oamenilor inteligenţi peste medie. Numeroase studii au demonstrat că activitatea cerebrală este sporită în timpul nopţii, iar conexiunile se fac mult mai uşor faţă de restul zilei.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg