Moaştele de la Athos ale Sfintei Magdalena, motiv să vizitezi mănăstirea Pantocrator

O mănăstire de dată recentă, Pantocrator, se găseşte la numai 60 de kilometri de Bucureşti, pe drumul spre Alexandria şi păstrează un sfânt odor, moaştele Sfintei Maria Magdalena.

image

Aflată în localitatea Drăgăneşti Vlaşca din judeţul Teleorman, Mănăstirea Pantocrator a fost construită pe locul unui fost spital în urmă cu zece ani. Spitalul data din anul 1916, când a fost ridicat pentru veteranii de război. Până în anii `70, a fost un simplu spital comunal. După aceea, a fost lăsat în paragină. Prea puţine mai amintesc acum de acel loc care căzuse pradă buruienilor. Pe ruinele vechiului spital s-a clădit în scurt timp o mănăstire unde mulţi creştini pelerini îşi găsesc liniştea şi află ce cale să ia în momente dificile din viaţa lor.

Complexul monahal, ridicat pe locul unui spital

Pe zona unde altădată nu putea călca nimeni, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a construit un adevărat complex monahal. Pelerini din toată ţara vin aici pentru a simţi mai mult mângâierea divinităţii în biserica mare, închinată Sfântul Ioan Evanghelistul, paraclisul cu moaştele Sfintei Maria Magdalena şi altarul de vară cu hramul Schimbării la Faţă a Domnului. Numele vechi al sfântului lăcaş are origini greceşti, Pantocrator însemnând Atotţiitorul.

image

Semn de binecuvântare divină, în ziua sfinţirii paraclisului

Într-un singur an, paraclisul mănăstirii Pantocrator a fost construit din cărămidă sub îngrijirea părintelui protosinghel Sebastian Serdaru şi a arhidiaconului Serafim Baciu, ucenici ai Episcopului Alexandriei şi Teleormanului. Zidirea sfântului locaş a fost finalizată în urmă cu numai nouă ani. Sfinţirea a fost săvârşită la puţin timp după aceea, în mai 2014, la sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfintei Magdalena de la Efes la Constatinopol, purtând hramul Sfânta Maria Magdalena.

Te-ar mai putea interesa: Secretul minunilor de la Mănăstirea din Giurgeni

În ziua sfinţirii a fost o furtună năprasnică, dar, după scoaterea raclei cu moaştele sfintei şi înconjurarea bisericii, vremea s-a îndreptat pe dată, fiind considerat semn de binecuvântare a Domnului. De atunci, Duminica Mironosiţelor sau a treia duminică după Paşti este zi de pelerinaj şi de hram la Mănăstirea Pantocrator.

Info

În anul 2022, aici au fost aduse din Grecia cea mai veche icoană din lume, icoana Maicii Domnului, „Panagia Soumela‟ din Veria, pictată de Sfântul Apostol Luca şi un fragment al moaştelor Sfântului Luca al Crimeei.

image

Minunile moaştelor Sfintei Magdalena

Decizia realizării mănăstirii a fost luată chiar atunci când amândoi preoţii Sebastian şi Serafim, prin strădania cărora a fost ridicat aşezământul monahal, s-au hotărât să renunţe la cele lumeşti şi să aleagă calea călugăriei. Atunci, au mers într-o călătorie la Muntele Athos şi au fost martorii unei minuni a moaştelor Sfintei Maria Magdalena.

image

Mâna sfintei este păstrată la Mănăstirea Simonis Petras din Sfântul Munte Athos, iar atunci când preoţii au sărutat-o după închinare, au simţit căldura ei incredibilă. Atunci li s-a povestit un alt miracol petrecut acolo. În anul 1800, un incendiu a cuprins biserica, dar moaştele sfintei n-au fost deloc atinse de flăcări. După aceea, a fost organizată o procesiune cu moaştele rămase întregi, ceea ce a ajutat la strângerea banilor de care era nevoie pentru a reface biserica arsă.

Vezi şi: Misterele Mănăstirii Peştera Ialomiţei. În grotele din spatele ei, se spune că ar fi fost zărite ielele

Cu aceste minuni în minte, cei doi preoţi au început să caute locul în care să fie construită o nouă casă a lui Dumnezeu. Aşa au ajuns la vechiul spital comunal şi au simţit că este cel mai bun loc.

A fost construită prin strădania comunităţii

După discuţiile cu primăria pentru obţinerea spaţiului, monahi au început construirea paraclisului, apoi a lăcaşului din economiile lor şi cu donaţii primite din partea credincioşilor. Au dedicat paraclisul Sfintei Maria Magdalena în faţa moaştelor căreia luaseră decizia de a se călugări. De altfel, au reuşit şi să aducă de la Roma o părticică din moaştele sfintei pe care au aşezat-o într-o nouă raclă.

Nici numele mănăstirii nu a fost ales întâmplător, deoarece Atotţiitorul sau Pantocrator este numit Mântuitorul după înălţarea Sa la ceruri cu credinţa că El este cel care „le ţine pe toate, prin dragostea Sa şi prin puterea Sa‟, după cum spune stareţul Sebastian într-un interviu Adevărul.ro. Anul trecut, în luna septembrie, a fost sfinţită şi sfinţită şi biserica aşezământului monahal a cărei zidire a început în anul 2015.

FOTO: crestinortodox.ro, facebook.com/Mănăstirea-Pantocrator



Recente

shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg
Semne ca ai un IQ peste medie  Sursa foto shutterstock 2230643979 jpg