Obiceiuri de Rusalii

1 81777 original jpg jpeg

Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Paşte, când Duhul Sfânt s-a coborât între apostoli. Este cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii Creştine, după convertirea la creştinism a 3.000 de oameni.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să aducă necazuri oamenilor.

Ramurile de tei alungă răul

De Rusalii, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul, bolile şi ghinionul. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de furtuni, grindină sau de duhurile rele. Tinerii le culeg, după care le sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ziua în care se sfinţeşte pământul

In această zi, după terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor, iar oamenii împodobesc mormintele cu flori şi frunze verzi. Se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi însorită şi rodnică.

Jocul Căluşarilor

O vorbă din popor spune că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor. Obiceiul căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în Oltenia. Bătrânii satelor cred că, dacă eşti bolnav, de Rusalii te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine. În Oltenia, grupuri de câte şapte-opt căluşari merg din casă în casă pentru a colinda şi a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă şi sare.

Moşii de vară, zi de pomenire a morţilor

Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este o zi de pomenire a sufletelor celor trecuţi în nefiinţă. În unele zone ale ţării, de Moşii de vară se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, creştinii împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

Ştiai că...

... de Rusalii, există obiceiul cunoscut sub numele de „udatul nevestelor“? În Ardeal, femeile sunt stropite de bărbaţi cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

Calendar creştin

25 mai – 31 mai

27 mai

Creştinii ortodocşi şi creştinii greco-catolici sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), iar romano-catolicii sărbătoresc Preasfânta Treime.

28 mai

Creştinii ortodocşi şi creştinii greco-catolici sărbătoresc Sfânta Treime, iar romano-catolicii îşi amintesc de Sfântul Gherman.

29 mai

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Muceniţă Teodosia.



Recente

view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg