Pledoarie pentru Thanksgiving

1 84556 original jpg jpeg

Din 1990 încoace, când graniţele materiale şi mentale s-au deschis, când am putut vedea şi citi filmele, respectiv cărţile şi revistele de care doar ştiam că există, când am putut călători în ţările care fuseseră doar un vis îndepărtat, am preluat tot felul de lucruri văzute la alţii. Şi bune, şi rele.

Inclusiv tradiţiile şi obiceiurile altora. Saint Valentine, în primul rând, dacă o luăm în ordine cronologică, fiindcă este în prima parte a anului. De ce nu, de ce n-am celebra iubirea? Ce dacă o sărbătoare similară exista şi în tradiţiile noastre, tot în aceeaşi lună februarie? Le ţinem pe amândouă, două bătăi strică, nu şi două serbări! Mai ales că alinierea noastră la stilul de viaţă occidental a adus şi reversul medaliei, adică însingurarea din marile oraşe. 

Copiind de la americani

Apoi am preluat, tot de la americani, desigur, halloween-ul. Ce dacă e un obicei sinistru de-a binelea, mamele îşi costumează copiii în schelet sau moartea cu coasa, fără nicio ezitare. Sau superstiţie, ceea ce e de bine.  Ne-am aliniat şi la Black Friday. Ce e rău în a-ţi cumpăra mai ieftin ceea ce-ţi trebuie? De mirare este că nu vibrăm deloc la admirabilul Thanksgiving. Poate pentru că toate celelalte au puternice interese ale firmelor, care vor să-şi vândă produsele, putând fi considerate abile strategii de marketing? Pe când la Thanksgiving nu poate fi vorba decât de interesele crescătorilor de curcani? Sau poate pentru că nu ne caracterizează recunoştinţa? C-o fi una, c-o fi alta, hai să vedem care e treaba cu Thanksgiving.

Recunoştinţa, un sentiment răspândit în lume

Nu este o sărbătoare eminamente americană, cum am putea crede. Deşi în SUA este sărbătoare legală,  o au şi alte naţiuni – canadienii, liberienii, cei din Caraibe. Ceva similar întâlnim şi în Germania şi Japonia.

În Canada, Thanksgiving are loc în a doua zi de luni a lunii octombrie, pe când în SUA, în a patra zi de joi din noiembrie.

Să nu uităm că aceste două popoare nord-americane sunt alcătuite din imigranţi, care şi-au adus propriile tradiţii. Iar englezii şi germanii aveau,  încă din perioadele precreştine, ceremonii în care se aduceau mulţumiri pentru recolta obţinută. În Anglia, serbarea reprezenta una dintre cele 95 de sărbători religioase ale catolicilor. Când reforma din 1536 a redus numărul sărbătorilor la 27, poporul s-a simţit frustrat. După seceta cumplită din 1611 sau inundaţiile devastatoare din 1613, alternând cu epidemiile de ciumă din 1604 şi 1622, supravieţuitorii au considerat că trebuie să-şi arate recunoştinţa.  

La rândul lor, în patria lor, imigranţii germani celebrau Erntedankfest (Ziua de mulţumire pentru recoltă), care avea loc la începutul lui octombrie. Este o sărbătoare religioasă, nu una de familie, cu mari ospeţe, ca în State. Bisericile sunt decorate cu roadele toamnei, frumos aranjate în faţa altarului. În unele regiuni, au loc parade, iar în Bavaria, tot soiul de serbări ale berii – dintre care cea mai celebră, mai celebră chiar decât mai vechea Erntedankfest. Între 1883-1910, americanii de origine germană serbau Ziua Germano-Americană, pe 6 octombrie.

Pe 23 noiembrie, japonezii ţin o serbare în onoarea muncii şi a producţiei, în care îşi aduc mulţumiri unii altora.  Deşi legiferată abia după Al Doilea Război Mondial, ea îşi are rădăcinile într-o antică cermonie shintoistă a recoltei.

Ştiai că…

… primul Thanksgiving din SUA a avut loc în 1619, în statul Virginia, organizată de către 38 de englezi, la cererea companiei care i-a adus acolo. Aceasta le impusese călătorilor ca”în ziua în care corabia noastră va ajunge în locul desemnat…în ţara Virginia va fi ţinută în fiecare an, pe vecie,  ziua sfântă a recunoştiinţei către Dumnezeu atotputernicul.“