Postul Paştelui, tradiţii din moşi strămoşi

1 fasting 3962495 1920 jpg jpeg

Creştinii se află în plin post al Paştelui, care aduce cu sine unele dintre cele mai frumoase obiceiuri de pe la noi, tradiţii ţinute din moşi strămoşi. Ca şi în cazul sărbătorilor, tradiţiile şi obiceiurile de post se suprapun cu ciclurile vieţii, ale animalelor şi ale plantelor. Cele mai multe sunt credinţe precreştine, menite să-l facă pe om mai bun, să-i aducă bunăstare şi să fie mai cu frică de Dumnezeu.

Odinioară, în zona Munteniei, nurorile obişnuiau să facă în ajunul postului plăcinte cu brânză dulce şi cu stafide, pe care le ofereau soacrelor, pentru ca relaţiile lor să rămână „dulci“ şi în perioada postului. Tot de Lăsatul Secului, ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce“, în Covasna există un obicei vechi, cel al focurilor purificatoare. Pe înserat, pe dealurile din preajma satelor se aprindeau focuri pentru a alunga spiritele rele. De altfel, multe din tradiţiile ce ţin de Postul Mare au loc în perioada Lăsatului Secului.

Ritualuri de purificare

Prima zi de după Lăsatul Secului se numea Lunea curată. Femeilor le era interzisă orice muncă, în afară de spălatul vaselor în care a fost gătită mâncare de dulce, pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. 

A doua zi, marţea din prima săptămână a Postului Mare, era numită Marţea strâmbă sau Spolocania. Era ziua în care femeile luau furca de tors şi mergeau la crâşma satului pentru a se „spăla“ cu ţuică de mâncarea de frupt. În Banat, obiceiul a fost adoptat şi de bărbaţi.

O „spălare“ mult mai practică trebuie să aibă loc până la începerea Deniilor, în săptămâna a cincea din Postul Paştelui. Aunci, nu doar curţile şi ogrăzile trebuie curăţate, ci şi uliţele satului. Iar, după ce văruiesc şi pomii din livezi şi din grădini, oamenii se îmbracă în haine de sărbătoare şi se duc la biserică.

Citeşte şi: Cele mai puternice rugăciuni pentru sănătate

Miaza Paresii

La jumătatea Postului Mare se ţinea Sărbătoarea Ouălor, numită şi Miaza Paresii. Aceasta cade întotdeauna într-o zi de miercuri, dar este considerată ca o zi de duminică, în care munca este interzisă. Cine îndrăznea să muncească în această zi, risca fie să înnebunească, fie să se îmbolnăvească. Asta nu înseamnă, însă, că oamenii puteau lenevi. De Sărbătoarea Ouălor erau adunate şi numărate ouăle din cuibare. Pe vremuri, oamenii credeau că nu este bine să fie luate ouă de pe cuibare de la Lăsata secului până la Miaza Paresii. Dacă trebuia neapărat luat un ou, acesta trebuia mai întâi scuipat.

Încondeierea ouălor

Ouăle strânse la Miaza Paresii erau păstrate pentru a fi înroşite sau pentru prepararea cozonacului şi a păştii. Oul de Paşte este pregătit în Săptămâna Patimilor, apoi „jertfit“ şi mâncat în ziua de Paşte. Ouăle roşii constituie cel de-al doilea simbol pascal al Învierii, alături de colacul ritual, denumit pască.

Primii care au vopsit ouă au fost chinezii, cu 2.000 de ani înainte de Hristos. Obiceiul, întâlnit mai apoi şi la daci şi adoptat de lumea creştină, era considerat simbol al echilibrului, al creaţiei, al fecundităţii şi al reînnoirii vieţii. În tradiţia populară de la noi, oul de Paşti ar avea puteri miraculoase de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind aducător de sănătate, de frumuseţe, de vigoare şi de spor.

Citeşte şi: Pe urmele lui Iisus, în Ţara Sfântă

Obiceiuri culinare

Toate adunate, zilele de post ocupă cam jumătate din an, iar meniurile sunt făcute în funcţie de produsele sezoniere, îmbunătăţite prin tot felul de credinţe şi obiceiuri. În Lunea curată, de exemplu, se prepara un borş din ceapă şi cu descântece menite să vindece boli şi să înlesnească trecerea de la iarnă la primăvară. În ziua de Spolocanie, se mânca doar pâine nedospită şi se bea moare de varză acră. În ultima săptămână a Postului Mare, zisă şi Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, tinerii mănâncă doar pâine şi fructe uscate în timp ce bătrânii încep din Joia Mare să ţină post negru. În special în Muntenia şi în Oltenia, ciorba sau zeama de urzici este cel mai popular fel de mâncare pe perioada postului. Asta, până la Joia Mare, când are loc „nunta urzicilor“, adică planta înfloreşte şi nu se mai găteşte.

Folclor... de post

„Cine joacă-n Postu Mare

Uscă-l, Doamne, pe picioare

Cine mâncă cărnile

Uscă-i, Doamne, oasele“



Recente

daughter sitting upset with her mother living room jpg
beautiful white poinsettia assortement jpg
spring bicycle ride jpg
1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg