Rugăciunea care îţi aduce iertare de păcate de Sfântul Alexandru

În fiecare zi de 30 august, creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, susţinător şi protector al credinţei creştine.

1 sfantul alexandru jpg jpeg

Sfântul Alexandru a fost episcop în Constantinopolul din vremea împăratului Constantin cel Mare Din dorinţa de a face voia lui Dumnezeu, împăratul a adunat arhierei din toate părţile imperiului pentru a propovădui Creştinismul. Aşa a putut să aibă loc cel dintâi Sinod Ecumenic, la Niceea, pe teritoriul localităţii Iznik din Turcia de azi, în anul 325.

Cum patriarhul de atunci, Sfântul Mitrofan, nu a putut lua parte la sinod din cauza vârstei înaintate, episcopul Alexandru a participat şi a apărat cu curaj credinţa creştină în faţa ereziei preotului Arie din Alexandria, denumită şi arianism. Arie susţinea că Dumnezu Fiul nu este veşnic, ci a fost creat de Dumnezeu Tatăl. Ca urmare a confruntării lor, a fost stabilită o primă formă a Crezului sau Simbolul Credinţei.

Cu acea ocazie, cei 318 episcopi creştini care au luat parte la acea mare adunare au stabilit regula de calculare a datei Sfintelor Paşti, după echinocţiul de primăvară, independent de cel evreiesc. Tot atunci, s-au luat decizii importante despre dreapta credinţă, unitatea bisericii şi au fost adoptate 20 de canoane, cum este şi acela de a nu se face rugăciuni în genunchi în zilele de duminică şi la Rusalii. După finalizarea sinodului, Sfântului Patriarh Mitrofan i s-a arătat un înger care i-a spus că epicopul Alexandru va lua locul său, ceea ce s-a şi întâmplat.

Citeşte şi: Rugăciune pentru a avea copii. Cele mai puternice 4 rugi

Sfântul Alexandru, protector al omenirii

Cel ce avea să devină patriarhul Constantinopolului, şi-a lăsat părinţii şi rudele şi a mers pe calea cea bună urmând cuvântul Evangheliei lui Hristos. De-a lungul vieţii, nu s-a lăsat amăgit de mărire, a fost un model de smerenie, de luptă cu patimile şi i-a spus pe eretici. S-a dovedit un păstor bun pentru obştea creştină, nu doar pentru că i s-a opus lui Arie cel orbit de erezie, ci şi tuturor învăţăturilor nedrepte, zeilor păgâni şi idolilor. De aceea, a fost denumit protectorul omenirii. Este şi a rămas povăţuitor şi călăuzitor al copiilor şi tinerilor.

Vezi şi: Sfinţii care ascultă rugăciunile pentru copii. Sfântul Stelian aduce vindecare celor mici

Rugăciunea care îţi aduce iertare de păcate dacă o citeşti pe 30 august

„O, păstorule prea bun, cu umilinţă dintru adâncul inimii ne rugăm: auzi-ne pe noi care, aducând această puţină rugăciune din învăpăierea sufletelor noastre, cădem către tine, fii mijlocitor către Preamilostivul Dumnezeu ca să stingă cugetele viclene ale vrăjmaşilor noştri şi să ne izbăvească de toată nevoia şi necazul care tulbură odihna şi liniştea vieţii noastre; iar noi, lăudântu-L pe Dumnezeu, îi cântăm: Alilulia!‟(repetă de trei ori- fragment din „Acatistul Sfântului Ierarh Alexandru‟)



Recente

beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg