Sfântul Dumitru, protectorul Bucureştiului

1 71716 original jpg jpeg

Pe 27 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Cuviosul Dimitrie, cunoscut şi sub numele de „Basarabov“ sau „cel Nou“. Mii de pelerini se adună an de an pe Dealul Patriarhiei din Capitală ca să se închine moaştelor sale, rugându-l pe Sfânt să-i întărească în credinţă şi să-i ferească de necazuri.

Sfântul Dumitru a trăit în secolul al XIII-lea, fiind născut într-o familie săracă, dar cu mare credinţă în Dumnezeu, dintr-un sat de la sudul Dunării. Întrucât părinţii n-au avut bani să-l dea la şcoală, el s-a ocupat de îngrijirea vitelor. Când a crescut, tânărul s-a retras într-o peşteră din apropierea localităţii natale, unde s-a dedicat vieţii monahale. Acolo, a stat în rugăciune, izolat fiind de toată lumea.  

Moaştele Sfântului tămăduiesc

După trei secole de la moartea Sfântului Dimitrie, moaştele lui au fost descoperite printr-o minune. O ploaie torenţială a făcut ca apele unui râu din apropiere să ajungă chiar la peştera unde a locuit monahul şi trupul lui a fost purtat până în satul în care a copilărit.

Cuviosul i-a apărut apoi în vis unei fetiţe bolnave şi i-a spus să meargă pe malul apei. Părinţii fetei au observat o lumină misterioasă şi au săpat pe mal,descoperind astfel trupul călugărului. Fetiţa s-a atins de moaşte şi s-a vindecat imediat.  Trupul Sfântului a rămas în satul Basarobov, unde s-au întâmplat şi alte minuni. De atunci, toţi bolnavii şi cei cu necazuri se roagă la Cuviosul Dumitru, iar cererile nu rămân fără de răspuns.  

Minuni din Capitală

În anul 1774, un general rus a luat moaştele Sfântului Dimitrie din satul Basarabov, pentru a nu fi profanate de turci. Când cortegiul a ajuns la Bucureşti, un creştin i-a cerut să le lase românilor, aşa că trupul sfântului a rămas la Catedrala Patriarhală. De când au început să se facă procesiuni la racla acestui slujitor al Domnului, războiul s-a încheiat şi ciuma n-a mai făcut victime. Recunoscători pentru binecuvântările primite, credincioşii îl cinstesc şi astăzi ca protector al oraşului şi al întregii ţări.

Ştiai că...…Francisc din Assisi a fost întemeietorul unui ordin religios catolic bazat pe regula sărăciei? Acesta poartă numele Sfântului şi a fost înfiinţat în anul 1210, fiind recunoscut de papalitate abia după trei ani. Regulile pentru călugării care vor să facă parte din acest ordin sunt simple: ei trebuie să renunţe la bunuri şi să-şi dedice viaţa slujirii celor bolnavi. Franciscanii se mai numesc capucini sau cordeliri şi deseori sunt văzuţi purtând doar sandale, chiar şi când este foarte frig afară.

Rugăciune către Sfântul Dimitrie cel Nou

Apărătorule al nostru din nevoie, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulţumiri aducem ţie, noi,nevrednicii, şi ca acela ce eşti minunat şi preamilostiv, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ţie: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! (fragment din „Acatistul Sfântului Dimitrie Basarabov“)



Recente

relaxed smiling girl playing with her fluffy cat indoor shot amazing lady holding pet jpg
portrait blissful blonde woman posing with peace sign drinking cocktail happy tanned caucasian girl bright dress having fun summer resort jpg
portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg