Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, luminători cu dreaptă credinţă

“Luminători care aţi luminat lumea cu dreapta credinţă“ - sunt numiţi elogios într-unul din condacele acatistului închinat lor. Fără decretul împăratului Constantin, poate că liturghia şi celelalte slujbe ale creştinilor s-ar fi slujit şi astăzi în catacombe, sub pământ.

La 21 mai îi prăznuim pe sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, supranumiţi „cei întocmai cu apostolii“, pentru activitatea lor de propovăduire semnificativă pentru religia creştină.

„Prin acest semn vei birui“

Constantin cel Mare era împărat al Imperiului Roman de Apus şi, în ajunul bătăliei cu rivalul lui, Maxenţiu, s-a rugat fierbinte să iasă câştigător, deşi nu avea suficientă oaste. Atunci, i s-a arătat pe cer, la amiază, deasupra soarelui, o cruce strălucitoare pe care era scris ,,Prin acest semn vei învinge“. În noaptea următoare, Hristos însuşi i s-a arătat în vis şi i-a spus că Sfânta Cruce avea să-i fie semn de izbândă. Pe steaguri s-a cusut semnul crucii, iar ostaşii l-au pus pe coifurile şi pe scuturile lor. Astfel, au biruit cetele vrăjmaşe.

Oficializarea religiei creştine

În semn de recunoştinţă pentru victorie, împăratul a dat în anul 313 Edictul de la Mediolan, decret prin care creştinismul a fost declarat religie oficială. Acesta a fost un eveniment istoric de importanţă capitală pentru credincioşii care, mai bine de 300 ani, fuseseră persecutaţi şi martirizaţi în cele mai groaznice moduri.

Sinodul de la Niceea şi Crezul

Sfântul împărat Constantin a fost cel care a convocat, în 325, la Niceea, primul sinod ecumenic al Bisericii Creştine. Având drept scop unitatea întru credinţă a Imperiului Roman, i-a chemat pe cei 318 episcopi ai bisericii pentru a tranşa disputa asupra ereziei arianismului, potrivit căreia Iisus Hristos ar fi fost o creaţie a lui Dumnezeu şi nu Dumnezeu adevărat. În discursul său, Sfântul Constantin a descris disputele din interiorul Bisericii ca fiind „mai periculoase decât războaiele“. La sfârşit, participanţii au hotărât ca învăţătura dobândită la sinod să fie redactată într-un Simbol de credinţă - mai precis, în primele 7 articole din Crezul pe care îl rostim astăzi.

Descoperirea Sfintei Cruci

Sfântei Elena, mama lui Constantin, i se datorează descoperirea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul. Împărăteasa a urcat dealul Golgotei şi a pus să se dea la o parte pământul ce acoperea mormântul lui Iisus. Tradiţia spune că au fost găsite 3 cruci. Pentru a afla care era cea a lui Hristos, cu fiecare cruce a fost atins trupul unui om decedat de curând. La contact cu lemnul sfânt, omul a înviat. O parte din cruce a fost trimisă la Constantinopol, iar restul a rămas în Ierusalim, în biserica ce a fost construită chiar din porunca împărătesei.

Minunea vindecării de lepră

Îmbolnăvindu-se de lepră, împăratul Constantin a respins sfatul de a face baie în sânge de prunci, acceptând mai degrabă să îndure chinul bolii. Probabil de aceea a avut parte de o nouă minune: i-au apărut în vis Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care l-au îndemnat să se scalde în baia creştinilor pentru a se vindeca. La botezul său, o lumină mare a strălucit în palat, iar împăratul s-a făcut bine pe loc.