5 strategii de împăcare după o ceartă de pomină

Cuplurile care nu se ceartă pot evita să facă acest lucru doar suprimându-și sentimentele și retrăgându-se din punct de vedere emoțional, iar aceste lucruri nu fac parte din arsenalul unei relații sănătoase.

image

Secretul unei relații echilibrate nu este, așadar, să eviți să spui sau să faci lucruri care vor duce la un conflict, ci să poți să-ți revii după o ceartă și să înveți ceva din ea.

Noi îți arătăm pașii esențiali pe care trebuie să-i faci după un conflict serios cu partenerul, astfel încât legătura voastră amoroasă să nu aibă de suferit.

Răcorește-te!

Primul pas pe care să-l faci după o ceartă este să te răcorești. Dacă încercați să vorbiți prea devreme, este posibil să puneți, din nou, paie pe focul conflictului. Acestea fiind spuse, persoanele au nevoie de o perioadă de timp diferită pentru a se calma (iar la bărbați durează adesea mai mult decât în cazul femeilor). Dacă nu ești încă pregătită să te împaci cu partenerul, poți să îi spui ceva de genul „Sunt încă supărată, nu încerc să te ignor, am nevoie doar de mai mult timp să mă liniștesc‟.

Nu adopta tactica struțului!

După ce v-ați calmat, întoarceți-vă și rezolvați problema care a generat discuția. Provocarea este să găsiți o rezovare conflictului sau măcar să încercați să faceți asta, în loc să adoptați tactica aruncării gunoiului sub covor. Prefă-te că ești la serviciu și acționează așa cum ai face dacă un coleg de muncă ar face ceva care te-a deranjat. Rezistă nevoii de a relua discuția și de a repeta ce ai spus tu sau celălalt. Abordează problema calm și dintr-un alt punct de vedere, iar dacă există pericolul de a se inflama situația din nou, oprește-te, răcorește-te și de-abi după aceea vorbește din nou.

Ascultați-vă unul pe celălalt!

Rezolvarea conflictului este o treabă pentru două persoane, așa că amândoi trebuie să lucrați în acest sens. Unele certuri pot fi chiar benefice pentru a vă consolida relația, așa că discutând împreună veți afla de ce tu sau partenerul tău v-ați supărat atât de mult. Este important să și asculți. Nu vorbi doar despre cum te simți tu, ci fii pregătită să auzi și punctul de vedere al partenerului. Făcând acest lucru, îi arăți că îți pasă și că ești conștientă de sentimentele lui. Fii atentă și acordă-i respectul de care are nevoie, prin contact vizual și răspunsuri adecvate. Poate părea greu la început, dar nu continua să îți aperi acțiunile. Așteaptă calm până când partenerul tău termină de vorbit și vezi dacă mai simți nevoia să justifici ceea ce ai spus sau făcut. Amintește-te că aceasta nu este o întrecere, ci sunt doi oameni care se iubesc și vor să facă relația lor să funcționeze.

Scuzele sunt vitale

Nu te preface că cearta nu s-a întâmplat și nu continua să-l pedepsești pe celălalt prin tratamentul tăcut. Este un mod de a continua cearta în altă formă, printr-un comportament pasiv-agresiv, care nu face decât să pună sare pe rană. Și, nu în ultimul rând, nu sări peste scuze! A-ți cere scuze nu înseamnă neapărat că cealaltă persoană are dreptate și că ea iese câștigătoare din această ceartă, ci pur și simplu că recunoști că ai rănit sentimentele celuilalt. Scuzele sunt despre asumarea responsabilității pentru partea ta de implicare în ceartă.

Îmbrățișează-ți partenerul!

După o ceartă de pomină, ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să ai contact fizic cu cel care stă în fața ta. Cu toate acestea, orice contact tactil îți amintește că iubești această persoană și că vrei să fiți împreună, în ciuda divergențelor. Nu-ți fie teamă să ceri o îmbrățișare și fii suficient de generoasă pentru a oferi una. Acest gest poate evita escaladarea conflictului. O altă variantă ar fi să spargi tensiunea cu o glumă. Nu încerca, însă, să fii ironică sau crudă cu partenerul tău – fă doar o glumă inocentă sau spune un cuvânt amuzant. Acestea ajută întotdeauna.



Recente

shutterstock 323678261 jpg
Trasatura esentiala barbatilor pentru salvarea casniciei  Sursa foto Pixabay love 6956382 1280 jpg
miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Mituri despre sexualitatea masculina  Sursa foto shutterstock 220276063 jpg
cadouri 2200860707 jpg
5 compromisuri de neacceptat in cuplu  Sursa foto shutterstock 1433999141 jpg
Cum sa atrago dragostea in viata ta  Sursa foto shutterstock 2151109159 jpg
Secretele relatiilor implinite  Sursa foto shutterstock 2478331055 jpg
shutterstock 2167684331 jpg
cuplu  sursa foto   Shutterstock jpg
familie  foto   Shutterstock jpg
Mituri despre dragoste care pot distruge casnicii  Sursa foto shutterstock 2416784169 jpg
5 calitati apreciate de femei la sotii lor  Sursa foto shutterstock 1838823604 jpg
shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg
Asa faci fata in cuplu la stresul de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2057342009 jpg
shutterstock 1810976710 jpg
shutterstock 1192237204 jpg
shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg