Destinul prinţesei Elena Ghica, scriitoarea pasionată de alpinism
Fiica lui Mihail Ghica, mare ban al Craiovei, și nepoata domnitorului Țării Românești Grigore Ghica a rămas cunoscută în istorie ca fiind una dintre cele mai erudite femei ale vremurilor sale, sub pseudonimul literar Dora d'Istria, dar și ca o feministă convinsă.
Prințesa Elena Ghica s-a născut la București, pe 22 ianuarie 1828, în prestigioasa familie Ghica, din care au făcut parte domnitori și mari boieri din Țara Românească și Moldova. Educația deosebită de care a avut parte aceasta i-o datorează și mamei sale de origine greacă, Catinca Ghica, aceasta fiind prima româncă traducătoare și publicistă și una dintre cele mai frumoase femei ale acelor timpuri.
Fiica genială a Catincăi Ghica, una dintre cele mai frumoase românce
Prințesa Elena, cea mai mare dintre cei șase copii ai cuplului Ghica, a fost un copil genial, învățând de mică limbile greacă, latină, franceză, italiană, engleză şi germană, iar la 11 ani scriind prima ei nuvelă. Și-a definitivat cultura generală, apoi, prin cursuri în străinătate, după ce familia Ghica s-a autoexilat – mai întâi la Dresda, apoi la Viena, Veneția și, în cele din urmă, la Berlin. Pe lângă talentul ei pentru scris, Elena a fost remarcată în străinătate și pentru frumusețea ei deosebită: „Figura sa de un oval perfect, cu o mare puritate a liniilor în toate detaliile lor, era de o paloare strălucitoare, subliniată de tonuri roze, și animată de ochi negri magnifici, ale căror priviri penetrante și vii respirau bunătatea și bunăvoinț. Părul șaten încorona fruntea sa largă și bine dezvoltată sub care străluceau toate luminile geniului‟, o descria scriitorul Armand Pommier.
La 21 de ani, după ce și-a definitivat cursurile, Elena s-a întors în România și s-a căsătorit cu ducele rus Alexander Kolțov-Masalski, pe care l-a cunoscut la un bal la Iași, prințesa primind la rândul ei titlul de Ducesa Kolțova-Masalskaia.
Alungată din Rusia, unde a fost și bicuită
Cei doi au trăit câțiva ani în Rusia, în special în Sankt Petersburg, dar Dora nu a prețuit niciodată opiniile naționaliste ruse ale soțului ei sau bigotismul ortodox de la curtea despoticului Țar.
Nicolae I. „Dora D`Istria urmă pe bărbatul său în Rusia unde a stat vreo cinci-șase ani, până când, în timpul războiului din Crimea, opţiunile sale foarte liberale făcură pe miniştrii să-i spună neted că altă ţară, nu imperiul lui Nicolae I s-ar potrivit mai bine cu obiceiurile şi pornirile spiritului ei‟, scrie Ionescu Gion despre ea în cartea „Portrete istorice‟. Pe măsură ce sănătatea ei s-a deteriorat în climatul rusesc, Elena a urmat sfatul soțului ei și a călătorit în Europa Centrală. Realitatea este că prințesa a fost alungată din patria soțului ei după ce a intrat în conflict cu mentalitatea rusă și după ce opiniile ei au deranjat atât de tare încât aceasta a fost biciuită de poliția din Sankt Petersburg, pentru nesupunere.
Scriitoare pasionată de alpinism
Despărțită de ducele rus, Elena a plecat alături de fiul său (care a murit înaintea ei) mai întâi în Elveția, unde a locuit timp de câțiva ani, apoi a călătorit prin Grecia, Turcia și, în cele din urmă, Italia, acolo unde s-a stabilit într-o vilă din Florența, denumită „Villa d’Istria‟ (unde a și murit pe 17 noiembrie 1888, la vârsta de 60 de ani). În perioada în care a locuit în Elveția, la 11 iunie 1855, Elena reușește o performanță în domeniul alpinismului: devine prima femeie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elvețieni, de 4.105 metri, acolo unde înfige drapelul românesc. Cinci ani mai târziu, Elena Ghica devine a treia femeie din lume care escaladează vârful Mont Blanc.
Ca scriitoare, ea s-a făcut remarcată pentru prima dată în 1855, publicându-și opera sub pseudonimul Dora d' Istria. Este vorba despre o serie de lucrări în limba română, italiană, germană, franceză, latină, greacă și rusă, care îi scoteau în evidență cunoștințele despre subiecte științifice și opiniile ei liberale asupra subiectelor religioase și politice. Viziunea ei generală asupra lumii era cosmopolită, prințesa muncind din greu pentru a aduce în Europa de Est resursele și tehnologiile disponibile în Occident. În Plus, prințesa era o susținătoare temeinică a emancipării femeii. Se spune că prințesa a ales numele Istria din respect pentru apartanenţa ei balcanică, familia sa având origini albaneze. Prima ei lucrare a fost denumită „Viața monahală în Biserica Răsăriteană‟, una în care românca a cerut desființarea ordinelor monahale. A fost urmată, mai târziu, de opera numită „Femeile în Orient‟, în care prințesa a militat pentru emanciparea femeilor arabe. În lucrarea numită „Despre femei, de către o femeie‟, ea a cerut un tratament egal între bărbați și femei. Acesta sunt doar câteva dintre motivele evidente pentru care Elena a fost considerată un pionier al feminismului european.
Din păcate, această femeie frumoasă și talentată a cunoscut în ultima parte a vieții amărăciunea singurătățiii, iar după ce s-a stins a lăsat moștenire mare parte din avere primăriei orașului București, pentru modernizarea Spitalului Pantelimon, ctitoria familiei Ghica.