Povestea înfiorătoare a celui mai bântuit loc din Italia

Italia poate fi vizitată în lung și în lat, însă cu mici excepții. Pe teritoriul acestei țări, există un loc unde turiștii au accesul strict interzis! Se spune că aici au murit peste 160.000 de oameni, iar spiritele lor încă mai bântuie zona. 

image

Există o mulțime de motive pentru care Italia este o țară care merită să fie vizitată. Plimbările cu gondola, zonele rurale spectaculoase, bucătăria italiană, muzeele și orașele încărcate cu istorie, plajele italiene și zonele muntoase sunt doar o parte dintre atracțiile principale ale acestei țări, deosebită din punct de vedere turistic. Milioane de turiști sunt așteptați anual în Italia, însă nu și pe o insulă care îi aparține - Insula Poveglia

Citește și: Casele groazei. Au fost atât de înspăimântătoare, încât s-a ajuns la demolarea lor 

Insula Poveglia, locul unde zeci de pacienți au fost torturați

Situată în nordul Italiei, Insula Poveglia a devenit celebră pentru că, la jumătatea secolului  XX, aici a existat un azil cu pacienți diagnosticați cu boli mintale. Tot în acest loc, oamenii au fost trimiși, în trecut, să se izoleze în timpul pandemiei de ciumă.  

Legenda spune că Insula Poveglia este bântuită de spiritele a peste 160.000 de pacienți, care au fost torturați, în timpul vieții. Potrivit poveștilor locale, oamenii ar fi fost târâți, loviți și supuși la experimente înfiorătoare, inclusiv lobotomii.

Medicul care a supus pacienții la aceste proceduri controversate, s-a sinucis, în anii 1930, arucându-se din turnul cu clopotniță, de pe insulă, după ce ar fi văzut fanomele pacienților săi.

Toți pacienții internați în acest loc au fost incinerați și se spune că, până în prezent, cenușa umană rezultată în urma acestor incinerații reprezintă mai mult de 50% din solul insulei. 

Vezi și: Animale fantomă înfiorătoare. Un urs bântuie Turnul Londrei unde sunt păstrate Bijuteriile Coroanei 

Se aud strigăte, gemete și tusea bolnavilor de ciumă 

În anul 1968, spitalul de psihiatrie s-a închis, însă poveștile locale spun că încă se mai pot auzi strigăte, gemete și tusea bolnavilor de ciumă, sunete care încă bântuie locul. 

De asemenea, locuitorii din apropiere au susținut că încă se mai aude sunetul clopotului din turnul de pe insulă, în ciuda faptului că acesta a fost îndepărtat.

image

Insula Poveglia, care se află în laguna dintre Veneția și Lido, este închisă pentru vizitare, cu excepția celor mai curajoși turiști, care, potrivit „Mirror‟  încearcă cu cele mai mari riscuri să o viziteze. Inclusiv realizatorul de filme, Zak Bagans a ajuns aici pentru a capta imagini cu fantome și a declarat că „s-a simțit condus de un spirit‟.

Sursă foto: Pinterest, Shutterstock 



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg