Gheişa, curtezana-artistă

Frumoasele şi graţioasele gheişe, cu faţa albă şi buzele roşii erau, în Japonia secolului al XVIII-lea, dame de companie rafinate, rolul lor fiind acela de a binedispune o clientelă cu dare de mână. În Japonia modernă, numărul lor e în scădere – dar mai există încă femei care îşi dedică viaţa artelor tradiţionale japoneze.

În Ţara Soarelui Răsare,gheişele sunt considerate artiste polivalente. Sunt şcolite de mici în acest scop,au o cultură bogată şi se perfecţionează,de-a lungul vieţii,în diverse domenii ale artei tradiţionale japoneze,precum arta servirii ceaiului,a purtării kimonoului,a cântului şi dansului,a conversaţiei.

Gheişele nu erau prostituate. Nimeni şi nimic nu le putea obliga să întreţină relaţii sexuale cu clienţii,dacă ele nu doreau asta.

Alte denumiri ale gheişei sunt „geiko“ sau „maiko“. Geiko reprezintă gheişele cu experienţă,maiko sunt cele care încă îşi fac ucenicia. Vestimentaţia de tip kimono,în culori vii,este purtată de gheişele ucenice maiko,iar cea în culori închise este apanajul mai experimentatelor geiko.

Conform tradiţiei,gheişele aparţin „lumii florilor şi sălciilor“. Asta înseamnă că o curtezană trebuie să aibă atât delicateţea unei flori,cât şi forţa şi supleţea unei sălcii.

Primele gheişe au fost... bărbaţi! Ei erau cei care,în aşa-numitele case de ceai,aveau rolul de a binedispune,prin cântec şi dans,muşteriii. Când s-au deschis case de ceai şi în cartierele japoneze ale plăcerilor,rolul artiştilor de sex masculin a fost preluat de femei.

Gheişele trebuiau să se odihnească ţinând gâtul pe „takamakura“ - suporturi înalte pentru gât. Erau realizate din lemn,materiale textile sau porţelan şi ţineau loc de perne,astfel încât femeilor să nu li se strige coafura complicată.

Isabella Onou este singura româncă acredidată ca gheişă,iar numele ei este Fukutaro. Acest nume provine de la un tip de dulciuri foarte căutate în Ţara Soarelui Răsare.

Dacă vrei neapărat să cunoşti o gheişă,ai cele mai mare şanse în oraşul Kyoto. Acolo,tinerele cu vârste cuprinse între 15-20 de ani învaţă,timp de cinci ani,să devină „geiko“ adevărate.

Activitatea lor principală constă în a participa la banchete numite „zashiki“,care au loc în restaurante tradiţionale,în saloane sau locuinţe private. Curtezanele cântă,dansează,antrenează invitaţii în diverse jocuri de societate sau,pur şi simplu,întreţin conversaţia.