Monştri marini: legendă şi realitate

1 76106 original jpg jpeg

Mult timp, străfundurile mărilor şi oceanelor au fost o enigmă pentru om. O lume vastă, necunoscută, care a dat naştere istoriilor cu vietăţi nemaivăzute. Puţin câte puţin, creaturile imaginare au lăsat loc speciilor recunoscute ştiinţific - dar poveştile cu monştri continuă şi astăzi să stârnească imaginaţia.

În Evul Mediu, legendele scandinave şi islandeze gravitau în jurul animalelor marine de dimensiuni mari. O culegere de texte, „Speculum Regale“, apărută în secolul al XIII-lea, abunda în astfel de creaturi, prezentate drept monştri feroce, care distrugeau navele şi înghiţeau pe nemestecate oamenii. În documentele vremii, descrierile erau vădit exagerate şi completate cu comentarii fanteziste. Mai târziu, scriitori populari precum Victor Hugo sau Jules Vernes au adăugat detalii terifiante arătărilor din adâncuri. Abia în secolul XX, oamenii au început să exploreze în mod raţional fauna marină.

Balena Diavolului 

În Evul Mediu, marinarii islandezi se temeau de „Balenele Diavolului“. Era interzis să li se pronunţe numele, de teamă că, odată rostite, cuvintele aveau puterea magică de a chema creaturile din adâncuri. Pe atunci se credea că tărie că aceste mamifere nu aveau alt gând decât să distrugă navele şi să se hrănească cu carne de om. Folclorul scandinav era plin de poveşti cu nave care acostau pe balene adormite, luate drept insule. Despre un episod asemănător vorbeşte legenda irlandeză a Sfântului Brendan.

Hans Egede sea serpent 1734 jpg jpeg

Calmarul, uriaşul mărilor 

Calmarul - în cărţile de specialitate, figurează la capitolul cefalopode comestibile, cu corp alungit şi cu un orificiu bucal dotat cu 10 tentacule. Ei bine, acest animal inofensiv a existat, timp de sute de ani, doar în imaginaţia oamenilor, şi a fost asociat cu cele mai crunte atrocităţi. În secolul al XV-lea, naturalistul german Joannes de Cuba semnala că, pe lângă coasta Mauritaniei, calmarii uriaşi erau atât de numeroşi încât puteau îneca corăbiile. Scriitorul suedez Olaüs Magnus vorbea de monştri marini cu cap pătrat, plin de spini şi înconjurat de coarne, ca nişte rădăcini ramificate. Poveştile pescarilor scandinavi abundau în istorisiri de groază cu Kraken, un calmar sau o caracatiţă uriaşă (aceste două vietăţi erau adeseori confundate). Vietatea era descrisă ca spintecând valurile cu o pereche de coarne lucioase şi având peste 2.000 de metri în lungime. Când ieşea din apă, depăşea catargul corabiei, iar când intra la loc stârnea vârtejuri care înghiţeau rapid navele. Abia în secolul al XIX-lea oamenii de ştiinţă au certificat existenţa acestei cefalopode. În 2004, o echipă ştiinţifică japoneză a reuşit să fotografieze, în premieră, un calmar viu de 8 metri, înotând în apele Pacificului de Nord.

1200px Giant squid catalina2 png png

Narvalul, creatura cu corn magic 

Trăitor în mările arctice, narvalul e caracterizat de dezvoltarea considerabilă, la exemplarele de sex masculin, a incisivului stâng, care arată ca o suliţă orizontală spiralată. De aici şi numele de „licornă de mare“. Mult timp, s-a crezut că dintele supradimensionat era de fapt cornul unui animal fabulos, care putea să găurească coca corăbiilor. În documentele vremii, narvalul era prezentat ca un monstru uriaş. Marinarii l-au vânat cu asiduitate, pentru a recupera „cornul magic“. Se credea că acesta neutraliza otrăvurile şi avea virtuţi afrodiziace.

1 PSM V17 D240 Narwhal or sea unicorn jpg jpeg

Rechinul, mâncătorul de oameni 

A fost descris în miturile şi legendele greco-romane, islamice, indiene, chineze, africane. În secolul V înainte de Hristos, istoricul grec Herodot relata naufragiul a 300 de corăbii persane, cu 20.000 de oameni la bord. Cei mai mulţi, susţinea istoricul, au fost devoraţi de vietăţi asemănătoare rechinilor. În ciuda rarităţii speciilor cu adevărat periculoase pentru oameni, reputaţia sa de monstru avid a fost susţinută atât de poveştile marinăreşti cât şi de cărţile ştiinţifice ale vremii. Se spunea că, odată învăţat cu gustul cărnii umane, rechinul continua să frecventeze doar locurileunde spera să poată face o nouă victimă. Deşi europenii îl consideră o reprezentare a agresivităţii şi a ferocităţii, în alte civilizaţii e văzut ca o fiinţă benefică. În tradiţia tahitiană, rechinul este asociat cu înţelepciunea, iar la polinezieni e ultima întrupare a sufletului.

Basking shark Harper's Weekly October 24, 1868 jpg jpeg

Ştiai că… 

... romanul lui Jules Verne, „20.000 de leghe sub mări“ a contribuit la reputaţia înfricoşătoare a caracatiţei?

… calmarul care deţine recordul oficial de lungime este un exemplar care a eşuat la ţărm, acum două secole ? Creatura măsura aproape 17 metri şi a fost găsită moartă, pe plaja insulei canadiene Newfoundland (Terra Nova). Oamenii de ştiinţă cred însă că oceanele ascund exemplare de peste 22 de metri lungime.

... dintele narvalului atinge 2 m lungime şi cântăreşte până la 10 kg?

Sursa foto: aminoapps.com