Porți blugi mulați toată ziua? Iată la ce riscuri te expui!

Blugii mulați sunt potriviți pentru activitățile de zi cu zi, dar știai că dacă îi porți pentru perioadă lungă de timp, acești pantaloni pot cauza multe probleme de sănătate? 

image

Purtarea blugilor pe o perioadă lungă de timp poate avea diverse efecte asupra corpului.

De pildă, pantalonii care sunt prea strâmți sau cei care au o croială incomodă pot restricționa mișcările și cauza disconfort. Acest lucru ar putea duce la probleme musculare și articulare pe termen lung. Combinația dintre blugii strâmți și curelele strânse poate provoca, de asemenea, amorțeală, durere și furnicături pe partea din față a coapselor. 

Circulația sângelui este încetinită

Blugii tăi preferați ar putea încetini circulația sângelui, ceea ce înseamnă apariția senzației de picioare grele. Purtarea hainelor strâmte în jurul taliei îngreunează procesul de pompare al sângelui spre inimă și alte organe, adică senzație de amorțeală sau furnicături în membre. 

Citește și: Levi Strauss n-a purtat niciodată blugi. Neînsurat, și-a donat averea orfanilor 

Arsuri la stomac 

Apariția arsurilor la stomac este un alt efect al purtării blugilor strâmți pe o perioadă lungă de timp. Asta pentru că îmbrăcămintea strâmtă presează stomacul și intestinele, ceea ce provoacă reflux gastroesofagian, o problemă cu care se confruntă adesea multe persoane.

Potrivit „Everyday Health”, chiar dacă ești perfect sănătos și nu ești familiarizat cu arsurile la stomac, sunt șanse să le dezvolți dacă porți pantaloni strâmți, în mod regulat, pe o perioadă de două săptămâni. 

Probleme dermatologice 

Dermatită? Da, se poate! Asta pentru că materialele mai puțin respirabile și croiurile strânse favorizează acumularea de umiditate la nivelul pielii și crește riscul de iritații și dermatită. 

Postură afectată 

Inclusiv postura poate avea de suferit. Conform „Bright Side”, blugii skinny perturbă echilibrul dintre partea inferioară a spatelui și șoldurile. În timp, acest lucru ar putea contribui la dezvoltarea problemelor de postură și la durerile de spate. 

Pentru a preveni toate aceste efecte, este important să alegi blugii care se ți se potrivesc. Dacă observi disconfort, iritații sau alte probleme în timpul purtării blugilor, este recomandat că ajustezi mărimea acestora.

Citește și: Ghid definitiv pentru găsirea blugilor perfecți (și care ți se potrivesc cel mai bine)

Totodată, pentru a evita eventuale complicații, este necesar să alternezi între diferite tipuri de îmbrăcăminte pentru a-i permite pielii să respire. 

Sursă foto: Shutterstock  



Recente

Eric Clapton  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
rapper american  foto   Instagram jpg
Mariah Carey, foto Instagram jpg
Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg