Primele instrumente de scris

Astăzi, scriem mai mult pe tastatura calculatorului sau a telefonului mobil şi ne-am cam dezobişnuit să ţinem între degete un creion, pentru a lua notiţe sau a compune o scrisoare. Totuşi, când trebuie să semnăm un act sau să facem rapid o plângere, apare reflex întrebarea: „Cine are un pix?“

Primele instrumente de scris nu foloseau pigment care lasă urme pe o suprafaţă (precum cerneala, spre exemplu, sau ca mina de grafit), ci erau suficient de dure ca să servească drept daltă de sculptat litere sau ideograme, în cele mai diverse materiale. Chinezii, de pildă, scriau pe carapace de broască ţestoasă.Sumerienii şi babilonienii foloseau un stylus (predecesorul creionului), cu ajutorul căruia lăsau urme pe argilă sau pe ceară.În Egiptul Antic, scribii se foloseau de trestii ascuţite la un capăt. La celălalt capăt făceau o fantă în care turnau un pigment. Dezavantajul era că vârful tulpinii se rotunjea repede iar calitatea scrisului avea de suferit.Pana a fost folosită la începutul Evului mediu timpuriu. Se foloseau pene de gâscă sau de lebădă, care erau crestate la capăt şi introduse într-un recipient cu cerneală. Odată cu revoluţia industrială, penele au fost înlocuite cu peniţe din oţel, care erau montate pe un toc şi înlocuite când se strâmbau.În timpul studiilor sale în străinătate, matematicianul şi inginerul român Petrache Poenaru a brevetat primul stilou cu rezervor din lume – mai întâi la Viena, apoi la Paris (1827). Ştii cum se numea invenţia sa? „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală.“ Instrumentul a fost perfecţionat ulterior de americanul Lewis Edson Watterman, iar numele acestuia a devenit sinonim cu stiloul cu rezervor.Pixul, aşa cum îl ştim astăzi, este invenţia lui ungurului László József Bíró. Jurnalist de profesie, a observat că cerneala tipografică se usca mai repede ca cea din călimări. Graţie fratelui său, care era de profesie chimist, a reuşit să pună la punct un instrument care folosea o cerneală mai vâscoasă, ce nu lăsa pete. Pixul a fost patentat la Paris, în 1938.