Freud, despre erotism, fantezii și homosexualitate. Teoriile valabile și-n ziua de azi
Dacă suntem sinceri, vom recunoaște că de sex și dragoste ne pasă tuturor, iar Sigmund Freud, părintele psihanalizei, și-a impus anumite teorii cu privire la viața intimă a omenilor. Asociația Phihanalizei Americane a scos la iveală mai multe subiecte preferate de renumitul austriac, care s-au dovedit, în timp, cât se poate de pertinente. Așadar cu ce a avut dreptate Freud?
Sexualitatea e slăbiciunea, dar și puterea noastră. Sexul este principala noastră motivare în viață, fie că ne convine sau nu. Până și cei mai discreți și mai timizi dintre noi sunt conduși de libidou și de felul în care ne exprimăm sexual. Pentru a ne convinge de acest lucru trebuie să tragem cu ochiul la scandalurile care au zguduit Vaticanul de-a lungul timpului sau la acuzațiile aduse până și celor mai stricte biserici din lume. Freud a descoperit această luptă interioară atât de bărbați, cât și la femei, pe vremea când își făcea cercetările lui laborioase din Viena.
Toate părțile corpului sunt erotice. Freud era convins că oamenii sunt niște ființe sexuale încă de la începutul studiilor sale. Plecând de la imaginea bebelușilor care au fost alăptați la sânul mamei, pe chipul cărora se putea citi apoi satisfacția, celebrul psihanalist a tras concluzia că excitatea celor deveniți maturi ulterior nu este strict legată de organele genitale. Plăcerea se poate obține prin orice parte a corpului, idee care este greu acceptată de mulți chiar și-n ziua de azi.
Idei șocante la acea vreme
Homosexualitatea nu este o boală mentală. Freud susținea că persoanele gay se disting adesea prin intelectul lor ridicat și gustul estetic avut. În 1930, chiar a semnat o declarație publică prin care condamna o lege care incrimina homosexualitatea. Într-o scrisoare adresată unei mamei care-și dorea să-l vindece pe fiul ei de homosexualitate, acesta i-a scris, în 1935, următoarele: “Homosexualitarea nu e un avantaj, asta e clar, însă nici nu e ceva rușinos, nu e viciu sau degradarea ființei umane. Nu poate fi clasificată ca o boală”.
Toate relațiile de dragoste conțin sentimente ambivalente. Până și în cele mai sincere și mai puternice relații, în care iubirea pentru partener, părinte sau copil este preponderentă, se mai strecoară și sentimente negative, care denotă ură, frustrare, învinovățire și multe altele. Freud a fost cel care a recunoscut că natura umană este complexă, iar relațiile interumane combină iubirea și ura în cel mai simplu și mai natural mod cu putință, fără a fi nevoie să fie catalogat ca ceva patologic.
Învățam ce e dragostea din primele noastre relații, de la părinți sau cei care ne-au îngrijit în copilărie. Primii noștri ani de viață își pun amprenta pe tot restul vieții noastre. Atunci când găsim pe cineva pe care-l iubim nu facem decât să regăsim iubirea, susținea Freud. De aici și tiparul celor de care ne îndrăgostim iar și iar. Adesea putem constata că cei pentru care simțim atracție ne amintesc de părinții noștri.
Un vizionar
Cel pe care-l iubim devine parte din noi. Faimosul psihanalist era de părere că sentimentele, personalitatea, gândurile și atitudinea celor pe care-i iubim devin parte a psihicului nostru. El a denumit termenul internalizare. Concepul care denotă legătura puternică dintre oameni ne duce cu gândul la termenul pe care-l folosim adesea – jumătatea mea mai bună.
Fanteziile sunt importante în excitația sexuală. Conform celor susținute de Freud, excitarea sexuală provine din trei direcții – lumea exterioară (relații, trecut sexual), interiorul organic (hormonii sexuali) și viața mentală (adică fanteziile sexuale). În fanteziile noastre, punem în scenă tot felul de scenarii ciudate sau perverse, care cresc nivelul plăcerii și, în cel mai bun caz, ne aduc la orgasm. Acest fenomen e perfect normal și nu înseamnă că neapărat ne dorim să luăm parte, în realitate, în acel scenariu.
Foto - Shutterstock
