Copiii lui Donald Trump învârt banii pe degete. Ce averi au și în ce investesc

La finalul anului trecut, averea lui Donald Trump (76 de ani) era estimată la 3,2 miliarde de dolari, bani pe care i-a câștigat din proiecte imobiliare, strângeri de fonduri și produse marca Trump. Dar ce sume le revin celor cinci copii ai săi? 

image

Donald Trump are cinci copii din trei căsătorii: pe Donald Trump Jr. (45 de ani), Ivanka Trump (41 de ani), Eric Trump (38 de ani), Tiffany Trump (29 de ani) și Barron Trump (16 ani). Iar așa cum omul de afaceri are o avere colosală și copiii săi duc o viață mai mult decât decentă… 

Citește și: Cele mai importante femei din viața lui Donald Trump. A visat și la Prințesa Diana 

De pildă, cel mai mare copil al său, Donald Trump Jr., are o avere estimată la 300 de milioane de dolari. Bărbatul se ocupă de afacerile cu imobiliare ale familiei, iar înainte să își câștige milioanele, a absolvit o prestigioasă școală de economie la Universitatea din Pennsylvania. El a scris, de asemenea, două cărți, care i-au adus în conturi sume frumoase de bani. 

Dacă te întrebai pe ce își cheltuie fiul lui Donald Trump banii, ei bine, află că acesta deține mai multe proprietăți exclusiviste, printre care un apartament în Manhattan de 6.000 de metri pătrați, o cabană de lux în New York și un conac în Florida, cel din urmă în valoare de 9.7 milioane de dolari. Sume mari de bani se duc și pe educația copiilor săi pe care îi are cu fosta soție, fotomodelul Vanessa Kay Haydon, de care a divorțat în anul 2018. 

Câți bani are Ivanka Trump

Datorită afacerilor cu haine, bijuterii și cărți, ca să nu mai vorbim de căsătoria cu magnatul Jared Kushner, fiica cea mare a lui Donald Trump, este și ea uimitor de bogată. Potrivit „Love Money”, Ivanka are o avere estimată la 1 miliard de dolari, iar achizițiile sale sunt impresionante. 

Fiica lui Donald Trump a cumpărat mai multe clădiri din New York, ce valoarează peste 300 de milioane de dolari și o casă de 33 de milioane de dolari pe o insulă exclusivistă din Florida. Ivanka a cheltuit și pe obiecte de artă, iar colecția ei ar valora peste 25 de milioane de dolari. De asemenea, fiind pasionată de călătorii, Ivanka Trump investește în excursii unice în destinații, precum Bahamas sau Maroc. 

Dar Eric Trump? 

Și copilul mijlociu al lui Donald Trump, Eric, are o avere uriașă, estimată la peste 350 de milioane de dolari. În 2011, el a achiziționat o cramă pentru suma de 8,5 milioane de dolari, care s-a dovedit a fi și o afacere profitabilă, deoarece podgoria se mândrește cu un hotel care găzduiește diferite evenimente. 

El are o casă în Westchester, New York, un apartament, care valorează 2 milioane de dolari, dar și un conac, în valoare de 3,2 milioane de dolari, care se întinde pe o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați. Fiind pasionat de vânătoare, se spune că ar scoate din buzunar zeci de mii de dolari pentru acest hobby. 

Câți bani au mezinii familiei

Dar cum rămâne cu Tiffany Trump, cea mai mică fiică a lui Donald Trump? La 29 de ani, Tiffany are o avere estimată la 10 milioane de dolari. Ea lucrează în cercetare, dar este și pasionată de muzică, motiv pentru care în anul 2011 și-a lansat primul single. De asemenea, ea este pasionată de modă și călătorii.

Totodată, la doar 16 ani, Barron Trump este cel mai mic copil al lui Donald Trump. Fiind încă minor, Barron încă nu are acces la conturile bancare ale familiei, însă mama lui, Melania, s-a asigurat printr-un contract prenupțial că fiul ei o să primească o parte din averea tatălui. Se știe despre Barron că este pasionat de sport și că studiază la școli prestigioase pentru care părinții săi plătesc 40.000 de dolari, pe an. 

Sursă foto: Pinterest, Instagram



Recente

Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Rosamund Pike, Pierce Brosnan  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Mariah Carey cu copiii ei  foto   Profimedia jpg
Isla Fisher  foto   Instagram jpg
Jack Osbourne, Kelly Osbourne, Sharon Osbourne la înmormântarea lui Ozzy Osbourne  foto   Profimedia jpg
LeAnn Rimes  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  sursa foto   Instagram jpg
Dakota Fanning  foto   Profimedia jpg
Martha Stewart  foto   Profimedia jpg
Pierce Brosnan  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Instagrm jpg
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise  foto   Profimedia jpg
space background jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
vedete  foto   instagram jpg
day2 jp robert nostalgia imaginarium  72 jpg
ashley endemano 7wdAUf9XKfo unsplash jpg
Kieran Culkin  foto   Profimedia jpg