Cum au anunțat vedetele că sunt însărcinate. Modelul Emily Ratajkowski a făcut-o într-un mod inedit!

Rihanna și-a surprins fanii în timpul concertului pe care l-a susținut în pauza de la Super Bowl când și-a arătat burtica de gravidă și astfel a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară. Ea nu este singura vedetă care a ales să își anunțe sarcina într-un mod inedit…

image

Unele vedete anunță că vor deveni mame prin fotografii postate pe conturile lor de Instagram, în timp ce altele fac eforturi suplimentare. De pildă, fotomodelul de origine americană, Emily Ratajkowski, a ales să își facă sarcina cunoscută într-un scurtmetraj intitulat „Who Will You Be?‟ (Cine vei fi?). Scurtmetrajul, care a fost vizionat de peste 11 de milioane de ori, a avut chiar și un regizor, pe Lena Dunham, iar în imaginile acestuia apar momente intime cu Emily Ratajkowski din primele zile ale sarcinii. 

Și Kylie Jenner și-a surprins fanii, în urmă cu cinci ani, când a publicat pe canalul său de Youtube scurtmetrajul „To Our Daughter‟ (Pentru fiica noastră), unde, după ce și-a ținut sarcina secretă, a confirmat că a născut o fetiță pe nume Stormi. 

Citește și: Ei sunt cei mai bogați copii din lume! Își permit să cumpere obiecte de milioane de dolari 

Katy Perry a ales să își anunțe fanii că o să devină mamă în videoclipul melodiei sale „Never Worn White‟. În imagini, artista este îmbrăcată într-o rochie albă și apare în timp ce își mângâie burta. Ulterior, artista a spus pentru „E! News‟ că a fost „cel mai mare secret pe care a trebuit să-l păstreze vreodată‟. 

Serena Williams a anunțat că este însărcinată „din greșeală‟? 

În 2017, Serena Williams a anunțat „din greșeală‟ că este însărcinată, când le-a arătat urmăritorilor săi de pe Snapchat o fotografie, anunță „Insider‟. Tenismena obișnuia să își facă fotografii în fiecare săptămână, iar în luna a cincea de sarcină, ea a postat accidental o poză cu burtica de gravidă la stare. 

Vezi și: Serena Williams nu mai vrea un copil la 40 de ani! Ce riscă tenismena? 

Un moment care o să rămână în istoria premiilor MTV este acela când Beyoncé a dezvăluit că este însărcinată în timpul concertului său la Video Music Awards. În anul 2011, cântăreața a spus la începutul momentului: „Vreau să simți dragostea care crește în interiorul meu‟.

Ulterior, publicul a aflat exact ce a vrut să spună artista! La final, Beyoncé a lăsat microfonul, și-a desfăcut haina și și-a arătat în public pentru prima oară burtica. Vezi mai jos imaginile! 

Sursă foto: Pinterest / Sursă video: Youtube



Recente

Cadouri creative pentru aniversare combină distracția cu personalizarea jpg
Johanna Lumley  foto   Profimedia jpeg
Ben Affleck, Britney Spears  foto   Profimedia jpg
ce10wcnzg2gi1m5 jpg
Diana Ross  foto   Profimedia jpeg
Rihanna  foto   Profimedia jpeg
Naomi Campbell  foto   Instagram jpg
David Beckham  foto   Instagram jpg
profimedia 0252842171 jpg
profimedia 0138122021 jpg
Herbarium Therme
Meghan Markle  foto   Profimedia jpeg
Olivia Munn  foto   Profimedia, Instagram jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
Michael Bolton  foto   Profimedia jpeg
profimedia 0993205993 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpeg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
garda Papei  foto   Profimedia jpeg
Christie Brinkley  foto   Instagram jpg