Gloria Estefan, impresionată de „sosia‟ ei: „Am simțit un fior de neclintit când am văzut asemănarea‟

Are numeroase premii în palmares, însă Gloria Estefan se mândrește cu un cadou cu totul și cu totul deosebit. Ea a spus că este cel mai frumos dar pe care l-a primit vreodată. Despre ce este vorba? 

image

Gloria Estefan este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate cântărețe din lume. Nu numai că a câștigat numeroase premii Grammy, dar a fost, de asemenea, desemnată drept unul dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor de VH1 și Billboard. În ciuda numărului mare de premii pe care le-a primit în cariera ei de zeci de ani, Gloria Estefan a mărturisit pentru „E!News‟ că se mândrește cu un cadou, special conceput „după chipul și asemănarea sa‟. 

Citește și: Soțul Gloriei Estefan, dispărut pe ocean timp de 10 zile. Emilio fugise de dictatura din Cuba

Ce cadou deosebit a primit Gloria Estefan

Pentru a marca 65 de ani de la nașterea artistei și succesul ei din 1989, „Get on Your Feet‟, compania Mattel a lansat o păpușă Barbie după chipul Gloriei Estefan. După spusele artistei, acesta este cel mai frumos „premiu‟ pe care l-a primit: „Este o onoare pentru mine‟, a spus artista, care a mărturisit că în copilărie a avut o astfel de păpușă: „M-am jucat cu Barbie când eram mică și am simțit un fior de neclintit când am văzut asemănarea. (…)

Vezi și: Gloria Estefan dezvăluie trauma unui abuz sexual: „Tata era în Vietnam, iar profesorul m-a amenințat că că o ucide pe mama dacă zic ceva!” 

Sunt cunoscută în lumea hispanică precum o persoană care și-a susținut cultura. În ciuda faptului că am înregistrat piese în engleză și am avut hituri pop în toată lumea, nu am permis nimănui să ne schimbe imaginea. Așa că, pentru o fetiță hispanică să vadă că are o păpușă Barbie este foarte tare‟, a spus ea. 

Vestimentație special concepută 

Păpușa Gloriei este îmbrăcată într-o ținută care îi imită una dintre vestimentațiile sale memorabile:

Am avut jachete torero pentru că bunicul meu era din Asturias, Spania. (…) Acest look este doar unul dintre look-urile mele preferate dintre toate pe care le-am avut în viața aceasta‟, a adăugat Gloria Estefan, emoționată de asemănarea izbitoare. 

image

Sursă foto: Pinterest 



Recente

1555 jpg
WhatsApp Image 2026 03 27 at 14 00 04 jpeg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
KIMBERLY WYATT  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Instagram jpg
Miley Cyrus ;i Hannah Montana  foto   Profimedia jpg
Kristin Cavallari  Profimedia jpg
Jeremy Meeks  foto   Instagram jpg
iubita lui Orlando Bloom  foto   Instagram jpg
Amuleta 10 jpg
NIBIRU  stațiune de distracții 2026 png
grass meadow beauty young hat jpg
Goldie Hawn și Kurt Russell  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Prințesa Anne  Profimedia jpg
ChatGPT Image Mar 20, 2026, 12 00 08 PM png
Ryan Gosling, Eva Mendes  foto   Profimedia jpg
pretty tulips with sun background jpg
featured image jpg