Igiena intimă: de ce lucuri e bine să ţii cont

1 59119 original jpg jpeg

O igienă intimă exagerată poate duce la neplăceri. Află care sunt gesturile de îngrijire exagerate, care pot duce la infecţii şi la alte afecţiuni.

La capitolul igienă intimă,„mai binele” este adeseori inamicul binelui. Un studiu recent vie că confirme efectul negativ al unui procedeul mult folosit de toaletă intim:duşurile vaginale.

Autorii americani au examinat 1.200 de femei active sexual şi le-au iterogat asupra obiceiurilor lor de igienă.

Riscul de vaginoză,o infecţie a vaginului cauzată de germenii anaerobi (care se dezvoltă în absenţa oxigenului) a fost de 40 % mai mare la cele care practicau duşurile vaginale cel puţin  o dată pe lună. Riscul era de două ori mai mare când duşul cu pricina era realizat în săptămâna anterioară examinării.

Motivele pentru care femeile fac duşuri vaginale sunt legate atât de partea de curăţenie,cât şi pentru a împiedica o eventuală îmbolnăvire cu boli transmisibile sexual sau pentru a preveni sarcina. În ceea ce priveşte ultimele două motive,specialiştii susţin cu fermintate că duşurile nu constituie nici o măsură de contracepţie şi nici nu pot împiedica transmiterea bolilor.

Cercetătorii mai explică de ce excesul de curăţenie dăunează:pentru că distruge flora bacteriană „bună” a vaginului,care împiedică dezvoltarea germenilor periculoşi. Când echilibrul este distrus,germenilor li se dă undă verde.

În lumina cercetărilor de mai sus,iată câteva sfaturi de igienă:

-toaleta externă cotidiană este suficientă pentru a curăţa zona intimă

-gesturile „obsesive” de igienă intimă riscă să ducă la iritaţii şi dezechilibru al florei bacteriene locale

-nu utiliza produse de îngrijire prea agresive:săpunuri antibacteriene,deodorante,prea alcaline şamd

-nu utiliza în regiunea resăectivă parfumuri sau deodorante

-schimbă lenjeria zilnic

-evită dresurile,pantalonii strâmţi,cauza clasică de iritaţii şi candidoze

-în timpul menstruaţiei,schimbă tampoanele igienice de cel puţin 3 ori pe zi

Citeşte şi:

3 ritualuri de îngrijire de inspiraţie japoneză

Ceaiul verde,elixirul frumuseţii



Recente

Mickey Rourke  foto   Profimedia jpg
Kylie Jenner  foto   Profimedia jpg
Alicia Keys  foto   Profimedia jpg
Whitney Houston  foto   Profimedia jpg
Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg