Un SMS le-a distrus căsnicia: "Sufletul meu pereche mi-a trimis din greşeală un mesaj"

1 85450 original jpg jpeg

Ce ai simţi dacă ai afla că cel care ţi-e alături de 30 de ani nu este doar alături de tine? O femeie a transmis un mesaj prin care dezvăluie coşmarul prin care trece după ce a aflat că soţul o înşală. Un mesaj l-a dat de gol. 

„Prietenul meu cel mai bun, sufletul meu pereche şi partenerul meu de viaţă de 30 de ani, mi-a trimis din greşeală un mesaj pe care evident voia să-l trimită prietenei lui. O numea după un nume idiot de animal şi i-a spus că o iubeşte. 

Am fost şocată mult timp şi, apoi, i-am trimis un mesaj în care i-am spus că nu sunt surprinsă, dar rănită.

Mă lupt cu cancerul de cinci ani şi nu am poftă de sex. Încerc să îl satisfac pe el, dar ca să fiu sinceră nu este o prioritate în stadiu 4 de cancer. El a încercat să o dea că a fost o glumă intenţionată pentru mine", a povestit femeia pe Reddit.

Citeşte şi: Scrisoarea unui soţ părăsit. Toţi bărbaţii ar trebui să o citească!

Probabil, ca multe alte femei, ea a acceptat situaţia de dragul familiei, însă dezamăgirea este greu de vindecat. După luni întregi, femeia încă trăieşte cu sentimentul de trădare si tristeţe. 

"După două zile, am hotărât să îi accept povestea pentru siguranţa familiei noastre şi pentru viaţa de familie. Au trecut trei luni, dar nu pot să trec peste tristeţe şi trădarea pe care o simt. Am încercat să vorbesc cu el, dar el izbucneşte şi insistă că nu există altcineva şi că este doar în capul meu.

Am încercat să las totul în urmă, dar nu pot să scap de tristeţe. Copiii mei au observat că dorinţa mea de luptă a dispărut şi sunt îngrijoraţi”, 

Sursă: antena3



Recente

Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg