Alimente care duc la depresie

1 81950 original jpg jpeg

Depresia este o afecţiune gravă care se instalează fără prea multe semne. Obiceiurile tale îţi pot favoriza apariţia depresiei, înainte să îţi dai seama. Cel mai simplu este să previi şi să iei atitudine cu privire la stilul tău de viaţa.

Cu toate că ai tendinţa să crezi că depresia este legată strict de starea noastra psihica, vei afla că depresia este de fapt, o boala fizică. Dupa o serie de studii, psihiatrul Edward Bullmore a decis că depresia este o afecţiune fizică si că se datorează unor inflamaţii din organismul nostru.

Ce trebuie să schimbi în alimentaţia ta, pentru a împiedica instalarea depresiei? Iată 3 alimente care te duc tot mai aproape de această boala a secolului.

1.Alcoolul

Daca ai tendinţa să consumi alcool destul de des, cu gândul la efectele lui benefice asupra stării tale de bine, trebuie să tii cont, totuşi, de efectele adverse. Deşi are un efect bun pe termen scurt, o stare de relaxare, efectele alcoolului în cantităţi mari duce la dereglări atât la nivel fizic cât si psihic. Aici intervine depresia şi o permanentă stare de nemulţumire.

2.Cofeina

Cofeina poate să fie extrem de periculoasă, atunci când este consumată în cantităţi mari.

În pofida unor beneficii cunoscute, precum eliminarea oboselii şi o mai bună concentrare, cofeina poate duce la dereglări ale organismului: stări de agitaţie, ritm cardiac neregulat, insomnie şi în cele din urmă, depresie. Contează modul şi cantitatea pe care o consumi.

3.Carbohidraţii

Alimentaţia este extrem de importantă şi în unele cazuri poate favoriza apariţia depresiei.

Astfel, alimente cum ar fi pâinea albă, pastele, orezul alb, ar trebui consumate cu moderaţie. Ele forţează organismul să elimine mai multă insulină şi astfel, se creează un dezechilibru care poate duce la stări de anxietate.

Moderaţia este cuvântul cheie în alimentaţie. Dacă nu faci excese şi eşti atent la ceea ce mănânci, depresia va sta departe de tine. Starea de bine este cea mai importantă pentru tine, aşa că încearcă să ai o alimentaţie echilibrată si sănătoasă.