Cele mai frecvente greşeli pe care le faci când speli hainele

1 76325 original jpg jpeg

Unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ţii cont pentru a-ţi păstra hainele imaculate şi într-o stare cât mai bună, este să înveţi să le speli corect. Iată care sunt cele mai întâlnite greşeli pe care probabil le-ai făcut şi tu cel puţin o dată şi pe care ar fi bine să le eviţi.

Sortarea greşită

Dincolo de sortarea hainelor în funcţie de culori, ar trebui să acorzi atenţie şi materialului din care sunt confecţionate acestea. De exemplu, puloverele din lână este indicat să le speli separat şi să nu le amesteci cu alt tip de ţesături. Un alt lucru de evitat este acela de a nu combina prosoapele cu hainele din fibre sintetice.

Prea mult detergent

Dacă vei pune mai mult detergent decât este necesar din dorinţa de a obţine haine curate, în realitate prea multă spumă va colecta murdăria în anumite locuri, de exemplu în cazul unei cămăşi, se va strânge în jurul gulerului. În acest fel, hainele se vor murdări mai rău şi nu vei obţine rezultatul dorit.

Nu acorzi atenţie fermoarelor

Hainele cu fermoar trebuie închise întotdeauna înainte de a fi puse la maşina de spălat, deoarece pot agăţa cu uşurinţă celelalte haine. În schimb, cele cu nasturi trebuie descheiate, altfel nu se vor curăţa şi limpezi uniform.

Înălbitor în cantităţi mari

Înălbitoriul are puterea de a reda prospeţimea hainelor şi de a le face să îşi recapete nuanţa imaculată de alb, însă totodată face ţesăturile să devină mai fragile în timp, încât se pot rări şi rupe cu uşurinţă. Încearcă întâi să recurgi la metode mai blânde, precum înmuierea hainelor într-un lighean cu apă călduţă, peste care adaugi sucul de la o jumătate de lămâie.

Speli costumul de baie la maşină

Costumele de baie sau alte piese de lenjerie intimă, ori hainele care conţin spandex sau elastan nu trebuie spălate niciodată la maşină. Cea mai bună metodă este spălarea manuală cu apă rece.

Laşi maşina să se odihnească

Foarte multe persoane consideră că dacă vor face acest lucru, vor ajuta maşina să spele mai eficient şi în acelaşi timp vor preveni defectarea acesteia. De fapt, folosirea maşinii de spălat pentru mai multe cicluri de spălare la rând, va ajuta la reducerea consumului de curent, deoarece va folosi căldura rămasă de la ciclul anterior.

Foloseşti un singur ciclu de spălare pentru perne

Atât pernele, cât şi păturile, nu pot fi spălate în profunzime folosind un singur ciclu de spălare. Este necesar să le speli de două ori pentru a scăpa de microbi şi dacă este cazul, să repeţi şi etapa de limpezire a lor.

:



Recente

Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg