Pasiuni care le-au schimbat viata

1 48218 original jpg jpeg

Deşi nu se cunosc, între Marina şi Adelina există o legătură tainică. Amândouă s-au lăsat purtate de imaginaţie şi şi-au „îmbrăcat” casa în cel mai original mod cu putinţă. Pasiunile lor s-au transformat în colecţii de păpuşi de porţelan şi de flori.

100 de păpuşi într-o singură casă

Primele lucruri pe care le vede Marina Nina Cîrciu (52 de ani) când se trezeşte sunt păpuşile de porţelan. Are peste 100,adunate în timp. De mică a admirat figurile lor delicate. Iar păpuşile i-au ascultat păsurile,i-au fost aproape la necaz,dar şi la bucurie. „Mie nu mi-au trebuit niciodată cadouri scumpe,mărturiseşte Marina. Dacă primesc o păpuşă,sunt cea mai fericită.“ 

Poveşti inspirate de păpuşi

Păpuşile de porţelan prind viaţă în poveştile pe care Marina le aşterne pe hârtie. Fiecare are un nume şi o istorie aparte. Santa este preferata. A primit-o de la soţul ei,de Crăciun. Ema este o balerină vieneză care trăieşte o poveste de dragoste. „Iasmine, Monique,Alexia, Cathy, Maia sunt alte personaje, făcute după chipul păpuşilor mele”,ne spune Marina.

"M-au ajutat să văd altfel viaţa"

Nu o dată s-a întâmplat ca Marina să-şi dea ultimii bănuţi pe o păpuşă nouă. Soţul şi cei doi copii au ajutat-o să-şi transforme dormitorul într-un mic sanctuar.

„Păpuşile m-au făcut să văd că urâţenia din jur poate fi atenuată cu ceva frumos şi delicat. Puţini ştiu de pasiunea mea,însă m-am hotărât s-o spun pentru a arăta că aceste obiecte,pe lângă fiinţele dragi,aduc lumină în minte şi în trup. Mă bucur că şi fiica mea colecţionează elefanţi aducători de noroc”, încheie ea.

Îi place să crească flori

Adelina Bicu (20 de ani),din Roman,şi-a descoperit şi ea pasiunea de colecţionar. Numai că la ea nu este vorba de păpuşi de porţelan,ci de flori. Adelina a visat să aibă multe flori în casă încă de când alerga prin grădina bunicii.

I-au plăcut mereu plantele,însă n-a putut strânge prea multe,din cauza spaţiului limitat. „Am stat mai mulţi ani în chirie, povesteşte ea,şi nu aveam unde să ţin flori. Dar de un an, lucrurile s-au schimbat şi am reuşit să mă înconjur de o mulţime de plante”. 

Se relaxează când le îngrijeşte

Adelina are un ritual de îngrijire a plantelor. Le ştie fiecăreia pretenţiile şi,dacă stai de vorbă cu ea,rămâi uimită câte ştie despre mediul lor de viaţă. Nu este o muncă uşoară să le asiguri condiţii optime,însă ei nu i se pare dificil.

„Mă relaxez în fiecare moment când îmi îngrijesc copiii,cum le zic eu. Îmi place să le văd cum cresc şi sunt mândră când înfloresc. Obişnuiesc să le vorbesc în gând şi chiar să le cânt. Dacă le înconjuri cu dragoste,ele îţi dau însutit înapoi”, spune Adelina.

Gânduri de final

De când s-a apucat să colecţioneze flori,Adelina a reuşit să strângă nu mai puţin de 40 de plante. O parte dintre ele au fost cumpărate sau le-a primit cadou,iar pe celelalte le-a plantat chiar ea. Şi este de-abia la început de drum... Ea spune că florile îi dau linişte şi o preocupare relaxantă,care iese din tiparul activităţilor cotidiene.

Urmând exemplul lor,îţi lansăm o provocare:ce-ar fi să-ţi dai frâu liber imaginaţiei şi să creezi o colecţie din visele tale? Fie că este vorba de cărţi,de păpuşi de porţelan sau de flori,orice ai alege te va face să uiţi de probleme şi-ţi va da un nou motiv de bucurie.

Credit foto: whatsyourgrief.com



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg