Cât costă o singură felie cu gem la cafeneaua Prada?

E una dintre cele mai scumpe cafenele din Marea Britanie, unde până și o felie cu gem îți face gaură în buget. Cât costă o porție?

image

Cu toate că economia mondială a fost afectată de pandemie și de războiul din Ucraina și inflația e în floare în multe țări, inclusiv în Marea Britanie, noua cafenea din Londra, deschisă recent de brandul fashion de lux Prada, are un succes remarcabil. De fapt, există și o listă de așteptare de câteva săptămâni pentru clienții care tânjesc la produsele de primă mână!

Cafeneaua pop-up se află în incinta complexului comercial de cinci stele Harrods și are niște prețuri pe măsura brandului de lux pe care-l reprezintă. Astfel, o ceșcuță de ceai îți scoate de pe card 36 de lei, în timp ce un cappuccino este 37 de lei. O sticluță de apă minerală este și ea destul – 40 de lei.  

Printre produsele care au cel mai mare succes se numără prăjiturile glazurate, care au emblema „Prada Milano” pe ele și care sunt de diverse feluri – cu lămâie, caise, alune, căpșuni și fistic.

„Mini-porțiile” cafenelei Prada costă 15 lire sterline, adică 85 de lei, și pot fi devorate în câteva mușcături. „Jur că londonezii au dezvoltat o obsesie din a fi jupuiți. Prada deschide o cafenea în Londra, unde prăjiturelele sunt 85 de lei, când în Milano primești trei ginuri și ceva de ronțăit pentru aceeași sumă de bani!”, spune un comentator pe Twitter.  

image

Cei care adoră dulcele pot opta pentru o cutie cu 12 ciocolățele, care însumează 50 de lire sterline, adică 280 lei. Unul dintre clienții care a strâmbat din nas când a văzut prețul piperat s-a jurat că ciocolățelele „au gust de Kit-Kat”, care, știm cu toții, au un preț modic.  

În ciuda prețurilor mari, Caffe Prada este extrem de căutată de instagrameri și influenceri, care caută să se pozeze în interorul cafenelei extrem de atrăgătoare, al cărei décor amintește de paleta de culori de un verde-mentă al brandului italian de modă.

Dacă vă doriți să faceți o programare la Caffe Prada, următoarea dată disponibilă este 31 mai.

Totuși cât costă acea felie faimoasă de pâine prăjită cu gem?

8 lire sterline! Adică 45 de lei! I se spune brioșă nu-știu-de-care, însă tot o felie de pâine e. Mai sofisticată, dar tot pâine. Prăjită, dar tot pâine. Ce ziceți, vă încumetați sau trebuie să faceți un împrumut bancar ca să vă rezervați o masă la Caffe Prada?

Foto - Instagram



Recente

Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg
Prajitura cu crema de lamaie  Sursa foto shutterstock 503549560 jpg
Supa de pui cu orez  Sursa foto shutterstock 1188113863 jpg
clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg