Ce este refluxul gastroesofagian şi cum se manifestă. Simptomele pe care nu trebuie să le ignori

1 reflux gastroesofagian jpg jpeg

Refluxul gastroesofagian este o condiţie medicală descrisă prin faptul că o parte din conţinutul stomacului se întoarce către esofag determinând astfel apariţia unor simptome ce afectează calitatea vieţii şi, în anumite cazuri mai grave, poate să dea naştere unor complicaţii.

Cauzat de obezitate, hernie hiatală, sarcină, golirea întârziată a stomacului, fumat, consumul de cantităţi mari de mâncare ori de consumul de alimente pe timpul nopţii, dar şi de cafea, alcool ori băuturi carbogazoase, refluxul gastroesofagian este o problemă medicală care dacă nu este tratată la timp poate să dea naştere esofgitei, o afecţiune ce se manifestă prin inflamaţia cronică a esofagului.

Remedii cosmetice pe bază de bicarbonat de sodiu. Curăţă călcâiele, elimină bătăturile şi exfoliază pielea

Refluxul esofagian este o boală ce se manifestă prin arsuri retrosternale ori regurcitaţii. Senzaţia de arsură poate să aară, însă, de cele mai multe ori după masă şi se poate argrava în timpul nopţii, întrucât poziţia orizontală a corpului poate să accentueze refluxul.

De asemenea, această boală se poate manifesta şi prin alte simptome care nu sunt comune, precum durere în piept, răguşeală, dificultăţi de înghiţire, balonare, tuse uscată ori respiraţie urât mirositoare.

Netratată, boală de reflux gastroesofagian poate determina apariţia unor complicaţii serioase. Inflamatia continuă a esofagului dată de acidul gastric poate cauza ulceraţii, sângerări şi mai târziu în evoluţie stenozari (îngustări ale esofagului cu trecerea dificilă a alimenetelor). De asemenea, eroziunea mucoasei esofagiene poate duce la apariţia dificultăţilor de înghiţire. Unele persoane pot dezvolta esofagul Barrett, afecţiune în care mucoasa esofagiană se modifică, având un aspect asemănător cu mucoasa intestinului subţire şi care predispune la apariţia cancerului. Unele studii au arătat că astmul bronşic, tusea cronică şi fibroză pulmonară pot fi agravate sau chiar cauzate de boală de reflux gastroesofagian. 

Remedii naturiste cu oţet de mere. Ingredientul minune care ameliorează inflamaţia din gât, elimină mătreaţa şi vindecă acneea

Refluxul gastroesofagian este o boală a cărei simptome pot fi ameliorate cu ajutorul unor remedii naturiste. Spre exemplu, dacă te confrunţi cu această problemă alege să bei ceai de muşeţel, care poate ajuta la reducerea disconfortului de la nivel gastric. La fel de efcientă este şi rădăcina de lemn dulce, care ajută la sporirea nivelului de mucus de la nivelul sistemului digestiv.



Recente

clickpentrufemei ro  pexels pixabay 264787 jpg
Fursecuri cu crema de vanilie  Srusa foto shutterstock 2187774933 jpg
cum amenajam un colt de natura la noi acasa jpg
Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg