Cauzele insomniilor: lucruri pe care nu le ştiai

1 53444 original jpg jpeg

Femeile suferă mai des de insomnii decât bărbaţii, iar cauzele nesomnului sunt variate - şi, de cele mai multe ori, nu acelea pe care le bănuiai.

Cât şi ce mănânci seara

Circulă credinţa cum că,pentru a dormibine,trebuie să mănânci puţin seara. Ei bine,lucrurile nu stau chiar aşa. Nu trebuie să mănânci prea puţin,pentru că rişti să te apuce foamea noaptea,şi te vei trezi devreme dornică să potoleşti golul din stomac. Ceea ce nutriţioniştii subliniază e că,la cină,trebuie să eviţi mâncărurile bogate în proteine şi să dai prioritate carbohidraţilor. Aceştia favorizează eliberarea serotoninei,care stimulează secreţia melatoninei,hormonul somnului.

Ora la care iei cina

 Mai important este să nu mănâncichiar înainte să te culci. Asta duce la creşterea temperaturii corpului şi la risc sporit de reflux gastro-esofagian. Cea mai bună soluţie este să mănânci,cu minimum 2 ore înainte de culcare,o masă bogată în amidon (paste,spre exemplu). Evită să bei multe lichide,evită alcoolul şi berea,care au efect diuretic-şi te fac să te duci la toaletă când e somnul mai dulce.

Siesta

Studiile arată că somnu de după-amiază ameliorează memoria şi scade stresul. Cu condiţia ca să nu depăşească 30 de minute şi să aibe loc între orele 12.00 şi 14.00. Dacă adormi după ora 14.00-15.00,siesta are într-adevăr efect asupra somnului de noapte.

Ora de mers la culcare

Ritmul circadian,veghe-somn,depinde de orarul nostru biologic şi de „ceasornicul” intern,proprie fiecărui individ. Somnul e programat genetic. Nu are sens să forţezi organismul să facă ceea ce nu vrea şi nu poate. Dacă eşti pasăre de noapte,nu are rost să te culci mai devreme,te vei foi în zadar în aşternut. Ceea ce poţi face însă este să respecţi orare regulate de culcare şi trezire,chiar şi în weekend.



Recente

60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg
front view young woman posing rejoicing beautiful purple dress pink wall jpg
daughter sitting upset with her mother living room jpg
beautiful white poinsettia assortement jpg
spring bicycle ride jpg
1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg