Ce e o „tunsoare spirituală”? Te ajută după o despărțire amoroasă!

O scurtă vizită la salonul de coafat promite să-ți elimine toată energia negativă din viața ta împreună cu vârfurile despicate ale părului. Cum e posibil așa ceva?

image

„Tunsorile spirituale” sunt la mare modă în Los Angeles acum, unde prețul unei singure ședințe se ridică la 300 de dolari. Hollywoodul a promovat tot timpul ideea că o imagine nouă îți poate schimba radical viața, nu? Ei bine, chiar asta promit hair stiliștii care practică „tunsorile spirituale”.

Un exemplu de asemenea coafeză este Jannina Light din Londra, care știe să-ți aranjeze părul cât mai avantajos posibil, dar e și expert în Reiki și reflexolog. Totuși cum poți să te tunzi spiritual?

Ideea principală e că părul tău conține energie din trecutul tău. Dacă îl tai, scapi de stresul și traumele emoționale care-ți afectau viața. Așa de simplu să fie? Expertul spiritual Francesca Oddie ne explică: „Femeile aleg, de multe ori, instinctiv să se tundă după o despărțire sentimentală. Iar noi acum facem acest lucru intenționat, folosim tunsoarea pentru vindecare”, a conchis aceasta.

Jannina, care percepe câte 80 de lire sterline pe fiecare tunsoare, ne explică cum stă treaba. Munca ei se bazează pe chakrele provenite din India antică, adică pe centrele energetice ale corpului. „Chakra principală este în vârful capului și e legată de claritate și intuiție. Simplul fapt că lucrez cu părul cuiva îmi oferă oportunitatea de-a echilibra această chakră”.

„Misiunea mea în viață e să vindec oamenii. Clienții mei nu pleacă de la mine doar cu o tunsoare drăguță, e mult mai profund de-atât”, continuă aceasta să explice. În timp ce tunde, Jannina își întreabă clientele despre viața lor, ce se întâmplă în acel moment cu ele. Iar clienta, de cele mai multe ori, începe să povestească vrute și nevrute. Până la urmă, ședința parcă e de terapie și nu doar de tuns.

În timp ce clienta e spălată pe cap, specialista masează ușor scalpul și, prin atingerea ei, se face un transfer mirific de energie. Totul intră în profunzime și clienta aprofundează sentimentele și senzațiile simțite, chiar ajunge să verse câteva lacrimi într-o descărcare emoțională surprinzătoare. În timpul masajului, apăsarea psihică simțită poate deveni copleșitoare, însă, odată ce atingerea se termină, o mare eliberare ia locul sentimentelor apăsătoare de dinainte.

„Spălatul pe cap contează mult, pentru că părul e ca un magnet, atrage multă energie. Iar apa face să dispară toată acea descărcare negativă de energie”, ne dezvăluie specialista. În timp ce părul e tăiat, clienta se poate trezi brusc că vorbește despre familia ei, prietenii apropiați și carieră. Uită de șuvițe și coafuri.

„Apoi sfătuiesc clienta să ia cu ea acasă coada tăiată pentru a face un ritual cu ea. E de preferat să îngropi resturile de păr în pământ după o meditație. Ca să aduci abundență și evoluție în viața ta – dar și la nivelul părului, ca să îi facă mai des – e bine să aștepți Luna Noua”, încheie Jannina povestirea ei.

Ei bine, așa se încheie o tunsoare spirituală! Pentru 450 de lei plătești pentru o nouă imagine, dar și pentru vindecarea sinelui. Funcționează sau nu? Poate e cazul să încerci și tu!

foto - Shutterstock



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg