Cleștele Pentru Cuticule – O Piesă Indispensabilă Pentru o Manichiură Profesională

Hainele nu sunt suficient dacă aspectul fizic nu este pe măsura acestora, iar aici este vorba despre a arăta îngrijit, nu perfect din punct de vedere al trăsăturilor.

image

Pentru că manichiura realizată acasă este sensibilă la orice factori externi, dintre care unul dintre cei principali este apa, aceasta nu o să mai arate la fel de bine nici după o zi după ce a fost realizată. De asemenea, dacă oja nu este calitativă sau nu a fost aplicată într-un strat potrivit pe unghie, aspectul nu va fi unul foarte plăcut și nu își va atinge scopul.

De aceea, tot mai multe femei aleg să investească într-o manichiură profesională, realizată la salon, care rezistă chiar și câteva săptămâni, păstrându-și aspectul inițial în tot acest timp. Acest tip de manichiură necesită o gamă largă de instrumente care trebuie utilizate, printre care și cleștele pentru cuticule, care este indispensabil pentru un rezultat final impecabil

Clestele pentru cuticule este un instrument ideal pentru manichiură și pedichiură folosit de profesioniști pentru a tăia cuticulele și unghiile dure. Acesta are utilizări multiple și poate fi o piesă utilă chiar și pentru trusa personală de manichiură. Cleștele pentru cuticule sunt grozave pentru tăierea unghiilor subțiri de la mâini și chiar și de la picioare. Capul mic, din oțel inoxidabil, de pe cleștele pentru cuticule este proiectat pentru precizie atunci când tăiați unghiile încarnate.

Acești clești sunt disponibili în diferite dimensiuni și modele. Dimensiunile mai mici oferă mai mult control, în timp ce cei mai mari oferă timp de lucru mai rapid pentru tehnicienii cu experiență. Mărimile cleștilor sunt, deci, în mare măsură, o chestiune de preferință personală, așa că o idee bună este să experimentați pentru a vedea care vă place cel mai mult.

O ustensilă bună ar trebui să se simtă aproape ca o extensie a mâinii celui care lucrează. De asemenea, ar trebui să se potrivească confortabil între degete și palmă și să ofere o prindere sigură. Mergeți la un distribuitor local pentru a încerca unele.

Cum ar trebui să arate cleștele pentru cuticule perfect?

●      Sa fie din oțel inoxidabil medical;

●      Să aibă o formă și o dimensiune convenabilă;

●      Să fie subțire și flexibil;

●      Să poată fi supus curățării mecanice, sterilizării chimice și tratamentului termic;

●      Să fie puternic și durabil;

Pentru că criteriile sunt destul de numeroase, abordarea alegerii instrumentului trebuie să fie foarte responsabilă. Ustensilele utilizate pe termen lung pot afecta sănătatea unghiei și a cuticulelor, deci nu ar trebui sub nicio formă să fie făcute compromisuri în privința lor.

La ce sunt folosiți cleștii pentru cuticule?

Cleștii pentru cuticule (numite tăietoarele pentru cuticule) sunt folosite atunci când se efectuează o manichiură profesionistă, care necesită îndepărtarea cuticulelor uscate, rupte sau deteriorate.

Folosind acest articol de manichiură, puteți îndepărta foarte rapid și ușor pielea moartă, aflată nu numai în jurul bazei unghiei, ci și din părțile ei exterioare. Puteți astfel scăpa extrem de ușor de elementele care strică manichiura. Marele avantaj al acestui instrument este că atunci când îl utilizați, puteți elimina cantitatea maximă posibilă de piele moartă de pe vârful degetelor.

Cum se utilizează?

Nu este suficient să cumpărați un clește de înaltă calitate pentru a îndepărta pielea aspră, ci este extrem de important să învățați cum să le folosiți corect. Numai în acest caz puteți obține o manichiură cu adevărat frumoasă.

Primul lucru de reținut este că nu este în niciun caz posibil să utilizați acest instrument fără pregătirea prealabilă a mâinilor.

Este necesar să realizați procedurile cu atenție și să înmuiați pielea din jurul unghiei, folosind tratamente specifice. Cel mai bine este să utilizați câteva picături de uleiuri esențiale și apă cu sare de mare. Mâinile trebuie să fie în acest tip de apă timp de 10 minute.

După, folosind un stick de manichiură din silicon sau lemn, cuticula este împinsă până la margine - la un unghi de 45 de grade.

Abia după asta, puteți utiliza propriu-zis cleștele pentru cuticule. Mișcările trebuie să fie ușoare, iar zonele uscate, de piele moartă, trebuie îndepărtate una după alta - secvenţial.

Cum să lucrați cu un astfel de instrument?

Ar trebui să respectați următoarele reguli pentru a lucra cu cleștii pentru cuticule:

●      Pentru ca cleștele să reziste mai mult, în timpul funcționării este necesar să îl puneți cu lamele sus și să lucrați cu mișcări blânde.

●      Nu puneți unealtă cu o margine ascuțită în jos pentru a evita zgârieturile.

●      Când se lucrează, prinderea instrumentului se realizează cu palma deasupra, apoi mâna se întoarce.

●      Degetul arătător nu trebuie așezat aproape de lamă, pentru a nu tăia mănușa, pielea dumneavoastră sau a clientului.

●      Degetele rămase ar trebui să fie amplasate de-a lungul liniei mânerului stâng (regulă valabilă pentru dreptaci).

@pixabay.com



Recente

clickpentrufemei ro pexels alexeydemidov 9970966 jpg
xpertbeauty creion de ochi sau tuș jpg
Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg