Sindromul Peter Pan: când adulţii refuză să fie adulţi
Sindromul Peter Pan este un termen din psihologie folosit pentru a descrie o persoană adultă care este imatură din punct de vedere social. Termenul a fost folosit prima dată în cartea din 1983 "Sindromul Peter Pan: bărbaţi care nu au crescut niciodată", scrisă de doctorul Dan Kiley.
Dan Kiley s-a concentrat asupra acestui comportament la bărbaţi, dar sindromul Peter Pan poate afecta şi femeile. Este de reţinut că nu este o condiţie recunoscută de sănătate mintală. Cu toate acestea, mulţi experţi sunt de acord că acest model de comportament poate avea un impact asupra relaţiilor şi calităţii vieţii.
Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, în relaţii, sindromul se manifestă prin divergenţe de ambiţie, aşteptări, obiective de viaţă şi capacitatea de a-şi asuma angajamente.
„Dacă partenerul are sindromul Peter Pan, s-ar putea să aveţi impresia că i-ar fi greu să se descurce singur în lume. S-ar putea să fiţi tentată să îl ajutaţi în mod regulat cu treburile de zi cu zi şi nu numai, doar pentru a-i face viaţa mai uşoară şi lipsită de griji.
Cei care suferă de sindromul Peter Pan, ar putea să vă permită să planificaţi activităţi şi să luaţi decizii importante pentru ei, să neglijeze treburile casnice şi responsabilităţile de îngrijire a copiilor, să prefere să trăiască doar astăzi şi să arate puţin interes în a face planuri pe termen lung, să prezinte semne de indisponibilitate emoţională, cum ar fi faptul că nu doresc să eticheteze sau să definească relaţiile, să cheltuie bani în mod neînţelept şi să aibă alte probleme cu finanţele personale sau să evite în mod constant abordarea problemelor relaţiei în moduri productive.
Totodată, persoanele cu sindrom Peter Pan tind, de asemenea, să se lupte cu obiectivele de muncă şi carieră. Aceştia ar putea: să îşi piardă locul de muncă din cauza lipsei de efort, a întârzierii sau a neprezentării la serviciu, să depună puţin efort real pentru a găsi un loc de muncă, să părăsească frecvent locul de muncă atunci când se simt plictisiţi, provocaţi sau stresaţi, să lucreze doar cu jumătate de normă şi să nu aibă interes să urmărească oportunităţi de promovare sau să treacă de la un domeniu la altul fără a petrece timp dezvoltând abilităţi într-o anumită zonă”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Psihologii cred că una dintre cauzele comportamentului asociat cu sindromul Peter Pan ar putea fi experienţele din copilărie şi modelul parental. „Cei cu sindrom Peter Pan au adesea părinţi prea protectivi sau foarte permisivi. Părinţii excesiv de permisivi de multe ori nu stabilesc limite asupra comportamentului copilului. Drept urmare, creşti crezând că este OK să faci orice vrei. Când ai făcut ceva greşit, părinţii tăi au avut grijă de orice consecinţă şi te-au protejat de vină şi asumare, aşa că nu ai aflat niciodată că anumite acţiuni au avut consecinţe.
Dacă s-au ocupat de nevoile voastre financiare până la vârsta adultă timpurie şi nu s-au aşteptat niciodată să lucraţi pentru lucrurile pe care le-aţi dorit, este posibil să nu înţelegeţi de ce trebuie să lucraţi acum. Pe de altă parte, părinţii ocrotitori vă pot face să vă simţiţi ca şi cum lumea adultă ar fi înspăimântătoare şi plină de dificultăţi. S-ar putea să vă încurajeze să vă bucuraţi de copilărie şi să nu experimentaţi abilităţi precum bugetarea, curăţarea casei sau abilităţi simple de reparaţii şi comportamente de întreţinere a relaţiei. Părinţii care doresc să-ţi prelungească tinereţea pot evita, de asemenea, să discute cu tine aceste concepte pentru adulţi. Acest lucru vă poate conduce la a nu vă orienta corect în jurul acestor concepte în propria voastră viaţă”, mai spune psihologul Laura Maria Cojocaru.
FOTO Shutterstock
