Călătorie în Ţara Moţilor

1 81654 original jpg jpeg

Câteva zile de vacanţă nu sunt de ajuns pentru a descoperi fascinantele peisaje ascunse în inima Munţilor Apuseni. Cascade învolburate, peşteri spectaculoase, trasee montane pitoreşti te îndeamnă te bucuri de fiecare clipă petrecută în Ţara Moţilor.

Mai fusesem o singură dată în munţii Apuseni, cu mulţi ani în urmă, însă nu am uitat nicio clipă cât de frumoasă mi s-a părut zona. Aşadar, atunci când o prietenă m-a întrebat dacă nu mi-ar plăcea să mai mergem, am acceptat încântată.

Un unicat geologic

Drumul până în Munţii Apuseni este destul de lung, însă nu simţi cum trece timpul când peisajele montane încep să-ţi încânte privirea. Nu departe de Albac, în localitatea Vidra, se află cascada Pişoaia. Ascunsă printre dealuri înverzite, presărate la tot pasul cu căsuţe încremenite parcă în timp, cascada, înaltă de 25 de metri, îşi revarsă apele cristaline printre roci calcaroase şi petice de muşchi. La doar 500 de metri de cascadă, chiar la drumul principal, se află Dealul cu Melci – locul unde mii de fosile de moluşte s-au conservat pentru totdeauna în stânca tare. Dealul este un unicat geologic şi are o vechime de 70 milioane de ani.

Ascunziş pentru haiduci

Când ajungi în comuna Gârda de Sus din Parcul Natural Apuseni, două peşteri aşteaptă să fie explorate. Prima dintre ele este Peştera Scărişoara, care ascunde cel mai mare gheţar subteran din România. Coborârea nu este uşoară, dar peisajul care ţi se aşterne în faţa ochilor, cu zăpadă şi ţurţuri imenşi de gheaţă, merită tot efortul. Deşi mulţi aleg să se întoarcă la drumul principal după ce au vizitat peştera, eu îţi recomand să-ţi continui drumul şi să vizitezi Cheile Ordâncuşii şi Peştera Poarta lui Ionele. Se spune că numele peşterii vine de la un haiduc, care s-a ascuns aici o vreme. În prezent, aici îşi are casa o specie de lilieci cu aripi lungi.

Groapa Ruginoasă, peisaj selenar

Dacă îţi plac drumeţiile montane, urcuşul de 45 de minute până la Groapa Ruginoasă nu ţi se va părea greu, mai ales că aproape tot drumul este presărat cu flori de munte multicolore. Când ajungi pe culme, groapa se aseamănă cu o rană sângerândă a munţilor Bihor. Pe o lăţime de peste 600 de metri, scoarţa terestră s-a prăbuşit, scoţând la iveală straturile de cuarţite, în diverse nuanţe roaşiatice, ce aduc aminte de un peisaj selenar.

Peştera Urşilor şi cele 140 de fosile

După ce ţi-ai tras sufletul, porneşte la drum ca să vizitezi alte două peşteri cunoscute din zonă, Peştera Meziad şi Peştera Urşilor. Prima din ele este situată în Munţii Pădurea Craiului, iar intrarea ei te duce cu gândul la o catedrală imensă. Este una dintre cele mai mari peşteri din ţară, cu formaţiuni calcaroase spectaculoase. Descoperită întâmplător în urma unor lucrări în zonă, Peştera Urşilor adăposteşte numeroase fosile de urşi de cavernă. Deşi legenda spune că aici se retrăgeau urşii pentru a-şi trăi ultimele zile, adevărul e că era un loc ideal pentru hibernare. Însă, în urmă cu 17.000 de ani, o alunecare de teren a astupat intrarea în peşteră şi astfel 140 de urşi au rămas captivi înăuntru.

Ştiai că...

... Cascada Vălul Miresei, aflată în comuna Mărgău, judeţul Cluj, are o legendă impresionantă? Legenda spune că, în trecut, o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte. Vălul ei ar fi rămas agăţat, iar lacrimile nuntaşilor s-au transformat în această spectaculoasă cascadă.

Sursa foto: Youtube



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg