Popas de iarnă în Bulgaria, la Ensana Aquahouse Hotel din Sfinții Constantin și Elena

Poate asociezi, ca mine, mersul la mare cu zilele fierbinți ale verii, dar marea are farmecul ei inclusiv când temperaturile ajung undeva sub 20 de grade sau mult mai jos.

image

Dacă mai aveam vreun dubiu că apa, nisipul și briza sunt bune oricând în viața omului, eu una m-am convins săptămâna trecută, când am ajuns pe malul bulgăresc al Mării Negre, mai precis la Ensana Aquahouse Hotel, în stațiunea Sfinții Constantin și Elena.

Drumul cu mașina din București a ieșit din țară pe la Giurgiu-Ruse, unde, fiind cu autocarul, am așteptat destul de puțin să ni se verifice buletinele și să ni se permită accesul în țara vecină. Călătoria ne-a fost una nici prea lungă, nici prea scurtă, de vreo cinci ore cu tot cu pauze, iar când am ajuns, ne-am minunat cu toții de priveliștea de vis pe care o aveam fiecare din balconul propriei camere: grădina hotelului, cu piscinele albastre încălzite, copaci și pietre, alături de vederea asupra farului din Sfinții Constantin și Elena și, cum altfel, asupra mării. La momentul sosirii, nori negri se adunaseră peste apă, deci ne-au ieșit niște poze numai bune de pus pe Instagram!

image

Ce fel de camere găsești la Ensana Aquahouse Hotel?

Indiferent că vrei să te trezești dimineața și să ai în fața ochilor răsăritul deasupra mării, în timp ce îți bei cafeaua ori ceaiul în balcon (și atunci ai nevoie de o cameră la etaj), sau că vrei să ai acces direct la veranda care dă spre piscina cu pini (și atunci îți poți rezerva o cameră la parter), sigur ai de unde alege ceva pe gustul tău dintre cele 13 tipuri de camere care există la Ensana Aquahouse, care pot găzdui atât adulți, cât și copii. Noi am stat în camere cu vedere la mare, iar răsăritul este ceva e neratat!

image

Ca exemplu, o cameră dublă cu balcon și vedere la mare, cu două paturi twin și o canapea, pentru doi adulți și doi copii, în perioada 24-27 decembrie, costă aproximativ 2.000 de lei. La acest preț, cazarea include și micul dejun, băutură de bun venit și acces la zona Aqua în Aquahouse Thermal & Beach, fitness, saună, piscine termale interioare și exterioare. Camera este dotată cu WiFi, televizor, aer condiționat, filtru de cafea, set de ceai, produse pentru baie și multe altele. Bineînțeles, există și alte opțiuni de masă, control medical, tratamente SPA și activități sportive, doar că prețul se modifică.

Având în vedere că se apropie Sărbătorile de iarnă, pe site-ul hotelului există mai multe oferte de petrecere a Anului Nou, dar și alte oferte, în funcție de tipul de vacanță căutat.

Zonele de health and spa, pentru toate vârstele și preferințele

Ai probleme cu articulațiile, cu respirația sau cu pielea? Sau vrei să te relaxezi, pur și simplu, căci stresul îți dă bătăi de cap zilnic? La Aquahouse Health Spa găsești atât servicii medicale, cât și spa. Terapeuții profesioniști și specialiștii în medicină fizică, kinetoterapie și reabilitare te vor ajuta să alegi cele mai potrivite programe, în funcție de nevoile tale. Apa minerală din stațiunea Sfinții Constantin și Elena este hipertermală și recomandată pentru o sumedenie de probleme de sănătate (probleme musculo-scheletice, ginecologice, dermatologice etc.). Deși mulți clienți au peste 65 de ani, există programe și pentru copii, adolescenți și tineri.

Iată câteva proceduri pe care le poți încerca:

image

Baia de aburi simplă sau cu uleiuri aromatice te ajută să te relaxezi în profunzime.

Hammam-ul (baia turcească) curăță pielea în profunzime și are efect înviorător.

Salina are efect binefăcător pentru piele și pentru respirație.

Sauna simplă și cea cu ierburi aromatice are efecte benefice asupra pielii, părului și respirației.

Talasoterapia normalizează metabolismul și catifelează pielea.

Magnetoterapia are efecte antiinflamatoare, calmante și antiedematoase.

Diatermia îmbunătățește circulația sângelui și reduce durerea.

Presoterapia susține circulația fluxului limfatic și reduce edemul la nivelul membrelor.

Bucătăria este variată și... adaptabilă

Ensana Aquahouse Hotel are mai multe restaurante și baruri pentru întreaga familie, dar există și un restaurant doar pentru adulți. În ce privește mâncarea, bucătăria este internațională, dar există și un restaurant cu specific italian și unul asiatic. Dacă urmezi diete speciale – nu consumi carne, te confrunți cu anumite alergii etc. –, e important să precizezi acest aspect când îți rezervi vacanța, pentru ca hotelul să îți pregătească mesele conform necesităților tale.

image

În cele trei zile petrecute la hotel, am avut parte de liniște, mâncare gustoasă și proceduri spa care ne-au relaxat și ne-au ajutat să ne recăpătăm elasticitatea pusă în pericol de lucratul zilnic în poziția așezat pe scaun (masaj, yoga, gimnastică în apă). Am avut ocazia să petrecem timp de calitate și în afara hotelului, în plimbări pe plaja de lângă far și crucea de pe malul mării și într-o vizită la mănăstirea ortodoxă de secol XVI „Sfinții Constantin și Elena”.

image

La 10 kilometri se află orașul Varna, unde am vizitat ruinele romane și catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, dar unde mai există și alte atracții turistice precum Planetariul și Delfinariul, Grădina Botanică a Universității, teatrul, opera, galerii de artă, zone de cumpărat suveniruri (o leva înseamnă 2,54 lei) și multe altele.

@arhivă personală