Unde mergem în vacanță vara aceasta? La ultra all inclusive, cu plajă privată, SPA de lux și delicatese internaționale

De câteva zile, vara și-a intrat în drepturi atât calendaristic, cât și în termometrele noastre și, trebuie să recunoaștem, suntem dornici să ne facem planurile de concediu pe anul acesta. Unde mergem la mare vara aceasta? Bulgarii ne propun Raiul pe pământ la o distanță destul de mică de România…

image

Am vizitat un hotel de cinci stele din Obzor, Bulgaria, chiar înainte de-a începe sezonul estival, și am plecat de-acolo cu dorința clară de-a reveni cât mai curând. Ce atrage la HVD Reina del Mar? În primul rând, proximitatea lui – se află la patru ore și jumătate de București, între Varna și Burgas. Când simți că ai bifat cam tot ce se află pe litoralul nostru, poate fi o idee bună să vezi ce au și alții de oferit în materie de ospitalitate și servicii de top. Iar lanțul HVD Hotels & Resorts, din care face parte și resortul mai sus amintit, chiar are ce oferi!

De ce am ales Reina del Mar? Am mers pe mâna celor de la HVD Hotels & Resorts, liderul absolut în preferințele românilor. În jur de 70% din clienții lor sunt români care, de cele mai multe ori, revin cu plăcere în Bulgaria.

În ceea ce privește resortul de cinci stele, serviciile lor Ultra All Inclusive sunt de înaltă calitate – oferă plajă privată, gastronomii rafinate, piscine impresionante, activități dedicate copiilor în limba română, centre moderne de wellness și SPA cu terapeuți balinezi și nepalezi. Și, dacă vă gândiți că prețul unui sejur bulgăresc este exorbitant, vă înșelați!

O cameră dublă, pentru trei nopți, costă 1.300 de euro. Și nu te bucuri cu familia doar de mâncare și băutură la discreție, piscine încălzite și tot felul de jocuri și distracții pentru copii la orice oră din zi, ci există și alte avantaje pe care Reina del Mar le oferă clienților săi – parcare gratuită, eliberarea camerei la cină, nu la prânz, și gratuitate la masă și cazare pentru primul copil de până în 13 ani. Pentru al doilea copil al familiei, se plătește jumătate din tarif.

Mai mult, strategiile de Early Booking și Last Minute practicate în acest resort de cinci stele sunt pe placul turiștilor români care caută vacanțe accesibile.

În concluzie, familiile sunt mai mult decât binevenite la Obzor, stațiunea de lux a bulgarilor. Eu am fost cu fiica mea, care s-a bucurat de scăldatul în piscinele hotelului la sfârșitul lunii mai, când apa mării era încă destul de rece. Și de înghețata delicioasă pe care a mâncat-o în fiecare zi, evident! 😊

Odată ce temperaturile au crescut, distracția se mută pe plaja cu nisip fin, care-și așteaptă turiștii din toate colțurile lumii. Dacă doriți să testați tot răsfățul care vine la pachet cu Ultra All Inclusive, acum aveți unde face asta! Pentru detalii privind o astfel de vacanță, puteți accesa www.iritravel.ro.

Foto – Alexandra Rotărescu, McNino.ro



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg