Mititei, aşa cum se făceau odată

1 shutterstock 56034019 jpg jpeg

Rostogolit tocmai de pe dealurile Anatoliei până pe plaiurile mioritice, micii - sau mititeii - sfârâie pe grătarele neaoşe de câteva sute de ani. Totuşi, în pofida gradului mare de rudenie, kebabul turcesc nu se aseamănă mai deloc, la gust, cu micul românesc. De altfel, de-a lungul anilor, însuşi micul şi-a schimbat puţin ingredientele. Iată o reţetă aproape de origini!

Ingrediente

1 kg de ceafă de viţel • 500 g ceafă de porc • 500 g pulpă de miel (şi mai demult, jumătate din această cantitate era carne de cal) • 1 căpăţână usturoi românesc • 1 ardei iute • 1 lingură sare • piper (după gust) • 1 legătură cimbru • 3 linguri smântână nefermentată (alternativ, 1 linguriţă bicarbonat) • 1 linguriţă mirodenii amestecate (ienibahar, rozmarin, chimen) • 1 linguriţă boia.

Pentru fiertură: 1 ceapă mare uscată • 1 morcov mijlociu • 2-3 oase mari de vită.

Citeşte şi: Cum faci cele mai bune sarmale mănăstireşti

Preparare

Oasele de vită sparte, împreună cu zarzavaturile pentru fiertură se pun la foc în doi litri de apă şi se fierb vreo două ore, până ce zeama scade cam la vreo jumătate de litru. Se dă la rece.

Se toacă toată carnea mărunt cu un satâr ascuţit - sau prin maşina de tocat. Se adaugă sarea, piperul, mirodeniile, smântâna sau bicarbonatul, ardeiul iute mărunţit, boiaua şi usturoiul pisat. Se amestecă bine totul cu mâinile (bine spălate).

Supa răcită şi strecurată se adaugă în compoziţie şi se amestecă până ce pasta devine omogenă. Urmează o perioadă de pauză, căci pasta de mici are nevoie să se odihnească la frigider câteva ore bune sau peste noapte.

Citeşte şi: Cuşma lui Goguţă. Cum se prepară cel mai delicios desert pe bază de clătite cu vişine

Se încinge grătarul - ar fi mare păcat să „strici” micii în tigaie - şi se pregătesc mititeii luînd gogoloaie din pastă şi dându-le formă cilindrică. Mâinile se umezesc din când în când, să nu devină prea lipicioase. Dacă ai, poţi folosi şi maşina de făcut cârnaţi, căci merge mai repede. Micii îi întorci de câteva ori pe grătar. Sunt gata când devin sprinţari şi carnea se împământeneşte la culoare. Se servesc cu franzelă şi muştar iute, desigur.



Recente

de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg