Prim ajutor în caz de arsuri grave: ce să faci, ce să nu faci

1 68060 original jpg jpeg

În caz de arsuri serioase, trebuie acţionat imediat, iar cel care ajută trebuie să ştie exact care sunt paşii de urmat. Iată ce trebuie să faci în cazul unei persoane care a suferă arsuri pe o suprafaţă mai mare a corpului.

Arsuri de la flacără

Prima măsură este să răceşti suprafaţa afectată de arsură,dacă e vorba de plagă provenită de la flacără. Dacă ai o sticlă cu apă la îndemână,stropeşte imediat suprafaţa afectată,apoi transportă persoana într-un loc unde există o sursă de apă curentă (robinet). Lasă jetul de apă călduţă spre rece,cu presiune medie,să curgă pe rană de sus în jos,timp de 15-20 de minute. Procedeul limitează gravitatea arsurii şi calmează durerea. Apa scade temperatura zonei arse şi împiedică agravara leziunilor.  Dacă este posibil,scoate inelele,brăţările,ceasul persoanei rănite,apoi aşteaptă ajutorul medicului calificat de pe ambulanţă.

Cum stingi flacăra

Dacă o persoană are hainele care ard,acoperă imediat victima cu o vestă,cu o pătură sau cu o ţesătură care nu e sintetică (bumbac,lână). Îndeamnă victima să se rostogolească pe pământ,sau aruncă apă peste ea. Victima trebuie să evite mişcările bruşte,care alimentează flacăra. În caz de arsură gravă,pesoana trebuie transportată la spital în poziţia aşezat. Cum teperatura corpului scade repede,fiindcă o parte din piele a dispărut,victima trebuie acoperită cu o folie de protecţie metalizată.

Arsuri chimice

În caz de arsură cu un produs chimic,trebuie să aduci imediat rănitul sub un jet continuu de apă rece – un duş,un jet de furtun etc. Contactul cu apa trebuie să fie îndelungat,până la o oră. În timp ce suferindul e sub jetul de apă,trebuie să-i scoţi hainele impregnate cu substanţa chimică – însă doar dacă veşmintele nu sunt lipite de piele. Foloseşte mănuşi de protecţie. Evită contactul între pielea sănătoasă şi apa care curge pe zona arsă. La spital,spune-i medicului ce tip de substanţă chimică a provocar arsura (dacă nu ştii,arată-i eticheta produsului).

Arsuri de natură electrică

În caz de arsură electrică,decuplează victima de la sursa de electricitate înainte de a o stropi cu apă. Pentru mai multă siguranţă,opreşte alimentarea generală cu curent electric.

     



Recente

Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg