Roşiile, considerate otrăvitoare secole întregi. Aristocraţii mureau după ce le consumau
Le consumăm cu mare plăcere şi nu ne lipsesc din meniu de cele mai multe ori, însă nu se putea spune acelaşi lucru şi în urmă cu două-trei secole, când roşiile erau considerate otrăvitoare. Cum de s-a ajuns la concluzia asta? Ei bine, aristocraţii le mâncau cu plăcere, după care se prăbuşeau la podea morţi.
În zilele noastre, putem folosi roşii de fiecare dată când preparăm câte o salată, bruschete sau tocăniţe, supă de roşii sau sosuri delicioase. Şi, cel mai important, după ce ne facem pofta de-a le consuma în combinaţii cât mai reuşite, nu păţim nimic rău. La sfârşitul anilor 1700, însă, o mare parte a europenilor se fereau să mănânce roşii din cauza toxicităţii lor. Sau cel puţin asta credeau ei...
„Mărul otrăvit”
Roşiilor li se spuneau „mărul otrăvit” după ce au circulat numeroase poveşti despre cum aristocraţii se îmbolnăveau şi mureau după ce le consumau. Totuşi nu roşiile erau de vină pentru dispariţia lor. Era doar o coincidenţă nefericită. Adică nobilii mureau pe capete atunci când mâncau roşii, dar doar pentru că le serveau din farfurii de cositor. Iar cositorul are un conţinut crescut de plumb, lucru deloc benefic sănătaţii mai ales în cazul combinaţiei cu roşia. Roşiile au o aciditate mare şi, atunci când intră în contact direct cu farfuria din cositor, plumbul iese la suprafaţă. Cu alte cuvinte, nobilii mureau otrăviţi, dar nu de roşii, ci cu plumbul din cositor.
Pentru o lungă perioadă de timp, nimeni n-a făcut legătura dintre vasele de cositor, atât de bogate în plumb, şi consumul de roşii. Pe la 1880, când a fost inventată pizza în Napoli, roşia a început să se bucure de o reputaţie bună. Însă, înainte de asta, a fi blamată în mod eronat.
Istoria roşiei
Roşiile erau mâncate de azteci prin anul 700 AD, însă n-a fost cultivată în Marea Britanie decât începând cu 1590. La începutul secolului al XVI-lea, spaniolii s-au dus în expediţii în Mexic, de unde au luat seminţe şi le-au dus în Europa. Anul cu pricina a fost 1519, însă, la acea vreme roşiile se foloseau doar în scop estetic în grădinile oamenilor, nicidecum ca mâncare, în Europa. Abia după 1800 s-a schimbat situaţia.
Se pare că un anume colonel Robert Gibbon Johnson s-a pus pe scările tribunalului, în 1830, ca să convingă populaţia că leguma nu era otrăvitoare. S-a pus să mănânce un coş întreg de roşii, pentru a distruge odată pentru totdeuana, reputaţia proastă a roşiilor. Mulţumea s-a strâns în jurul lui tocmai pentru a-l vedea cu spume la gură, tăvălindu-se pe jos în dureri. Dar nu s-a întâmplat aşa ceva.
Acela a fost momentul în care oamenii au început să accepte din nou roşia ca o legumă bună de consumat. Ce-i drept, au consumat-o într-o formă procesată, în conservă, abia apoi crudă. Cu alte cuvinte, sosul de tomate a avut parte de succes mult mai repede decât salata de roşii!