Ketchupul 

Este un oaspete frecvent în bucătăria românilor, iar prezenţa lui nu are legătură cu vreo ocazie specială. Unii îl folosesc la orice masă, de exemplu : cu omletă, cu cartofi prăjiţi, cu pulpe la cuptor, cu carne la grătar.  Din păcate, se pare că acest aliment se poate dovedi periculos pentru organism.
 
La alegerea unui ketchup, este important să vedem ce are în compoziţie, citind cu atenţie eticheta. Evită să-l cumperi pe acela care conţine aditivi alimentari, cum ar fi acidul citric, sorbatul de potasiu, benzoatul de sodiu, sucraloza, acesulfam de potasiu, adipat de diamidon acetilat şi arome sintetice. De asemenea, atenţie la conţinutul ridicat de sare şi de zahăr pe care îl conţine. Din acest motiv, ketchupul nu trebuie consumat de către copii şi de către persoanele cu afecţiuni cardiovasculare, diabet şi boli metabolice. 
Cum îl alegem? 
La alegerea unui ketchup trebuie să avem în vedere ingredientul principal din acest produs şi anume cantitatea de roşii. Asiguraţi-vă că această cantitate nu este mai mică de 40%. Pe lângă roşii, ketchupul poate conţine amestec de legume: ceapă, ţelină, ardei kapia, dar şi condimente: boia iute sau dulce, piper, busuioc, usturoi, frunze de dafin. Daţi preferinţă ambalajelor din sticlă. În aşa fel se va observa mai bine consistenţa, care trebuie să fie mai groasă. Un ketchup prea lichid conţine multă apă şi amidon. 

Muştarul

Este şi el nelipsit din frigiderul românilor. Fiind şi un bun prieten al mic-ului, îl însoţeşte la orice grătar. La fel ca şi în cazul ketchupului, muştarul poate conţine aditivi periculoşi precum: acid citric, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, acesulfam de potasiu, gumă de xantan, gumă de guar, arome, disulfit de potasiu şi tartrazină.
 
Cum îl alegem?
Alege muştarul care se vinde în borcane de sticlă. Observă pe etichetă din ce este preparat şi alege-l pe acela care este pe bază de seminţe de muştar şi nu pe bază de praf de muştar. Acesta din urmă este extras din boabele presate. După ce se extrage uleiul, ceea ce rămâne se transformă în pulbere. Uleiul este vândut separat, iar în muştarul de slabă calitate se adaugă ulei de floarea-soarelui, mult mai ieftin. Muştarul făcut din pulbere este mai picant, dar lipseşte aroma specifică boabelor. 

Măslinele

Mai ales în perioada de post, măslinele nu lipsesc de pe masa românilor. Consumăm în medie până la două kilograme pe an, dar nu prea ştim să le alegem pe cele mai bune. De exemplu, unele măsline negre pe care le găsim în comerţ sunt colorate forţat prin oxidare. Aditivii pe care le pot conţine sortimentele de măsline ambalate sunt: acid citric, acid lactic, acid ascorbic, alginat de sodiu, glutamat de sodiu, lactat feros, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu şi gluconatul feros.
Sorbatul de potasiu (E202), un conservant, este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi toxic pentru celulele sângelui uman. Benzoatul de sodiu (E211),  este un conservant sintetic care, în reacţie cu acidul ascorbic, generează benzen, substanţă toxică şi cancerigenă.
Acidul lactic (E270) este folosit ca stabilizator şi conservant. Poate produce reacţii alergice precum mâncărimi, inflamarea limbii şi a mucoaselor, poate irita mucoasele sistemului digestiv producând diverse afecţiuni digestive. 
Cum le alegem? 
Alternativa măslinelor murate în oţet sau cea a măslinelor procesate şi înnegrite o reprezintă întotdeauna măslinele organice, dar fermentate în saramură. 
Alegeţi măsline negre netratate, recoltate la maturitate completă, conservate numai prin sărare. Atenţie totuşi la cantitatea consumată. În multe cazuri, sarea se regăseşte în exces în acest produs, la unele sortimente conţinutul per 100 g produs depăşeşte şi cu 40% necesarul zilnic de sare din dieta unui adult. Din păcate, etichetarea măslinelor comercializate în sistem vrac nu oferă şi informaţii referitoare la cantitatea de sare. Putem să ne dăm seama de asta, doar gustându-le înainte. Evitaţi consumul măslinelor de un negru strălucitor. Acestea sunt înmuiate în hidroxid de sodiu (soda caustica) pentru a se maturiza rapid. Acestea au gust neutru sau dulceag.  
 

Pufuleţii

Fie că ieşim cu copilul la plimbare, fie că stăm acasă la televizor, una din gustările pe care preferăm să le avem lângă noi sunt pufuleţii. Îi îndrăgim pentru că sunt crocanţi, aromaţi şi ne ţin de foame. Dar puţini dintre noi cunosc faptul că există sortimente de pufuleţi cu multe chimicale dăunătoare organismului. Aproape 40 % din produsele analizate de Asociaţia pentru Protecţia consumatorilor conţin între 1 şi 8 aditivi alimentari! Printre cei mai folosiţi sunt: monoglutamatul de sodiu, inozinat disodic, curcumina, acid malic, carbonat de calciu, mono şi digliceride ale acizilor graşi, acetaţi de sodiu, acid lactic, lactat de calciu şi acid citric. 
Concentraţiile mari de acid malic (E296), spre exemplu, nu sunt permise în alimentele pentru copii, deoarece copiilor mici le lipseşte capacitatea de a metaboliza cantităţi mari de acid malic.
Monoglutamatul de sodiu (E621) este un potenţiator de gust şi aromă. Acesta poate provoca reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului. 
În plus, pufuleţii mai conţin şi sare în cantitate foarte mare. Consumul regulat al acestui produs poate dăuna sănătăţii. 
 
Cum îi alegem
Dacă nu vă puteţi abţine de la acest snack crocant, alegeţi-l pe cel organic, fără aditivi adăugaţi,  fără sare şi fără glute. Există sortimente bio din făină de hrişcă, porumb, quinoa.