Cum să cureţi aragazul fără detergent şi fără să-l freci! Trucul pe care trebuie să-l ştie orice gospodină

1 curatat jpg jpeg

Orice gospodină îşi doreşte să aibă o bucătărie curată, precum în reclamele produselor de curăţat, însă rareori se întâmplă aşa ceva, mai ales când obişnuieşti să găteşti frecvent.

Aragazul este, fără doar şi poate, unul dintre aparatele electrocasnice pe care-l foloseşti frecvent, astfel că de multe ori ajunge să fie şi cel mai murdar. Stropii şi resturile de mâncare cad pe ochiuri şi pe grătar şi se ard, însă nu dispera.

Deşi pare greu de curăţat, n-ar trebui să pierzi timp frecându-le, întrucât există numeroase trucuri pe care le poţi folosi pentru a-l curăţa cu uşurinţă. 

Aşadar, pentru a curăţa ochiurile tot ce trebuie să faceţi este să le introduceţi într-o cu închidere ermetică, în care aţi pus în prealabil o soluţie cu bicarbonat de sodiu sau pra de amoniac. Lăsaţi-le aşa timp de câteva ore, după care clătiţi.

Citeşte şi:

Veţi observă că murdăria se desprinde singură, fără să depuneţi niciun efort. Aceeaşi metodă se poate aplică pentru grătarele aragazului, asta dacă găsiţi pungi suficient de mari pentru ele.

De asemenea, o altă metodă pentru a curăţa cuptorul şi plita este să preparaţi o soluţie din bicarbonat de sodiu, oţet, zeamă de lămâie şi apă. 

Pentru a curăţa cuptorul puneţi la fiert un vas cu apă în care aţi adăugat două jumătăţi de lămâie. Lasaţi apa să dea în clocot apoi adaugaţi vasul în cuptor. Vaporii se vor depune pe pereţii cuptorului şi vor înmuia petele de mâncare, scrie ziarnaţional.md. 

Pentru petele de arsură folosiţi bicarbonat de sodiu şi oţet. Presăraţi bicarbonatul de sodiu direct pe pată (fără a vă zgârci), apoi pulverizaţi oţet peste aceasta. Lasaţi soluţia să acţioneze timp de două-trei minute apoi curăţaţi cu un burete abraziv. La final clătiţi cu apă. Repetaţi dacă este necesar. 



Recente

ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg