Copiii sunt curioşi din fire, vor să înţeleagă tot despre toate: cum funcţionează electricitatea, de ce trebuie să meargă la şcoală, de ce pot zbura păsările şi ei nu. Conform studiilor unor cercetători britanici, avalanşa de întrebări începe de pe la vârsta de patru ani şi se ridică, în medie, la 73 de întrebări zilnic. Pentru un copil, întrebările existenţiale sunt la fel de importante precum cele practice. Tocmai de aceea, psihologii recomandă ca răspunsurile să reflecte adevărul. În plus, astfel de subiecte se pot transforma în conversaţii ce sudează şi mai mult legătura copil-părinte.

Informaţii scurte şi la obiect

Copiii procesează informaţia cam în acelaşi fel în care mănâncă un măr: iau muşcături mici, iau pauze, apoi mai savurează puţin din măr. Altfel spus, au nevoie de timp pentru a înţelege tot ce li se explică, în special când vine vorba de topici dificile, cum ar fi boli grave în famile, divorţ sau chiar moartea unei rude apropiate. Deci, când trebuie să-i dai copilului o veste „grea“, fii pregătită să o faci de mai multe ori, explicându-i, de fiecare dată, cu multă răbdare, ceea ce nu înţelege. Încearcă să-i răspunzi la toate întrebările pe care le are pe această temă, fără a-i oferi, însă, prea multe detalii.

 

Mai citeşte şi: Sorin Lucaci: „Un copil are aceleaşi nevoi emoţionale ca un adult: să primească atenţie, afecţiune, validare şi respect“

 „Cu mine ce se va întâmpla?“

De multe ori, când copilul te întreabă despre Dumnezeu, despre mortalitate, despre crimă, exprimă o teamă ascunsă, sentimentul de incertitudine privind viitorul. Întrebările lui sunt, de fapt: „Ce se va întâmpla cu mine“? „Voi fi în siguranţă?“. Acestea sunt nedumeririle care trebuiesc, în primul rând, clarificate, iar acest lucru este mai bine să-l faci printr-o conversaţie onestă decât să-i oferi doar răspunsuri scurte. În plus, nu uita să-l asiguri pe puştiul tău că, orice s-ar întâmpla, el va fi mereu iubit şi îngrijit.

Dacă este vorba despre divorţul părinţilor, de exemplu, copilul trebuie să audă de la ambii părinţi că este iubit şi că el nu are nicio vină că mama şi tata se despart. Divorţul poate fi chiar o unealtă pentru a-i arăta celui mic că, până şi oamenii care se iubesc au, uneori, opinii şi nevoi diferite.

Dacă, pe de altă parte, este vorba de o moarte în familie, este bine ca cel mic să fie înconjurat de cât mai mulţi membri ai familiei, care să-l asigure că lui nu i se va întâmpla nimic rău. În asemenea momente nu încerca să-ţi ascunzi emoţiile şi lacrimile faţă de copil. Dacă plângi în faţa lui, explică-i, însă, ce te întristează. Acest lucru îl ajută pe copil să nu-şi suprime propriile sentimente pe viitor, ceea ce ar putea cauza probleme psihologice. Aşadar, fie îi explici mortalitatea ca urmare a unui deces în familie, fie ca urmare a întrebărilor lui, încearcă să nu sperii copilul, ci prezintă-i moartea ca pe ceva firesc, care vine la sfârşitul vieţii fiecărui om.

„Există Moş Crăciun?“

Dacă întrebarea copilului tău te ia pe nepregătite şi, în primul moment, nu ştii cum să răspunzi, cel mai indicat este să amâni răspunsul. Încearcă să afli dacă întrebarea ascunde, de fapt, alte nelămuriri ale copilului tău. Evitând răspunsul imediat, eviţi o „tragedie“, căci i-ai fi putut oferi copilului prea multe informaţii pentru care el nu era, de fapt, pregătit. De exemplu, când micuţul te întreabă dacă există, cu adevărat, Moş Crăciun, înainte de a-i da vestea proastă, întreabă-l ce crede el despre acest lucru sau de ce pune această întrebare. Este posibil ca piciul tău să aibă nevoie doar de o reconfirmare a faptului că Moş Crăciun există, după ce a auzit contrariul de la alţi copii, mai mari.

Întâlnirea cu Dumnezeu

Va veni şi momentul când copilul tău te va întreba cine este sau dacă există Dumnezeu. Mulţi părinţi preferă să evite un răspuns ce reflectă propriile credinţe, însă dacă răspunsul este ambiguu sau de genul: „Nu vreau să-ţi influenţez credinţa, aşa că te las pe tine să crezi ce vrei“, copilul va căuta răspunsul în alte surse. Cel mai indicat este să-i vorbeşti despre propria ta viziune despre religie. Chiar dacă tu însăţi nu eşti sigură de propria credinţă, este mai bine să-i împărtăşeşti propriile tale incertitudini decât să-l minţi sau să-i eviţi întrebarea.

Sfatul specialistului

Andreea Sandu, psiholog clinician, Mind Institute

„Poveştile pe care le spunem copiilor despre naştere, boală, divorţ, moarte trebuie să fie cât mai apropiate de realitate, însă prezentate într-o formă accesibilă lor, atât în limbaj, cât şi în conţinut. De exemplu, putem spune copilului că bebeluşii cresc în burta mamei.  Nu este niciun beneficiu să le prezentăm o poveste desprinsă de realitate, cum ar fi, de exemplu, că oamenii se duc în cer după moarte, că berzele aduc copiii etc. Aceste ficţiuni pot crea mai multă confuzie şi nu ajută copilul să înţeleagă lumea în care trăieşte, legile ei şi să-şi creeze o reprezentare corectă asupra lor.

Astăzi avem acces la multe materiale ajutătoare – cărţi, atlase, poveşti ilustrate, prin care putem ajuta copilul să cunoască lucruri ce pot fi dificil de explicat. Pentru fiecare varstă vom adopta, însă un limbaj adecvat şi un nivel de detalii potrivit.