Cum se manifestă schizofrenia. Trei mituri despre această boală stigmatizantă

2 shutterstock 1704827095 1 jpg jpeg

Boală complexă din familia psihozelor, schizofrenia are simptome variate, uneori bizare. Este foarte important de ştiut că persoana afectată nu trebuie să întrerupă tratamentul. Schizofrenia are un impact profund atât asupra bolnavului, cât şi asupra celor apropiaţi lui.

Schizofrenia este o boală cronică psihiatrică manifestată la nivelul gândirii, al sentimentelor, emoţiilor şi al percepţiilor. Cu toate că nu afectează propriu-zis inteligenta, schizofrenia induce anumite deficite cognitive care perturbă atenţia, memoria, învăţarea şi modul de tratare a informaţiei. Aceste modificări sunt prezente încă de la debutul bolii, diminuând capacitatea bolnavului de a reacţiona normal şi de a relaţiona cu cei din jur. În general, boala apare în intervalul de vârstă 15 – 30 de ani. Nu se ştie cu exactitate de ce apare, specialiştii fiind de părere că sunt implicate cauze de natură genetică, de chimie cerebrală şi de mediu.

Se manifestă prin delir şi halucinaţii

Printre primele semne ale schizofreniei se numără tulburările de somn, scăderea performanţelor profesionale, izolarea, neglijarea aspectului exterior şi a igienei personale. Persoana cu schizofrenie întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte stabilirea contactului cu oamenii din jurul său. Mai mult, anturajul observă la ea un comportament ciudat. Bolnavul devine prizonierul halucinaţiilor, delirului, având uneori senzaţia că aude voci. Cei cu schizofrenie sunt adesea pasivi, au convingerea că le vrea cineva răul, în ciuda argumentelor contradictorii pe care i le aduce anturajul. Cu alte cuvinte, bolnavul pare a fi într-o lume a lui, manifestând un comportament bizar şi imprevizibil. În cele mai multe cazuri, bolnavul nu recunoaşte că are o problemă, de aceea refuză să meargă la medic. În jur de 10% din schizofrenici recurg la suicid.

Tratamentul este de durată

La apariţia oricărora dintre manifestările schizofreniei, persoana trebuie consultată cât mai repede de medicul psihiatru, fiind nevoie de începerea grabnică a tratamentului. Fiind o boală cronică, schizofrenia necesită tratament de lungă durată. Este foarte important să se conştientizeze faptul că tratamentul medicamentos nu trebuie oprit. Obiectivul principal al tratamentului este reducerea şi prevenirea episoadelor psihotice. Medicamentele recomandate sunt cele din categoria antipsihoticelor (neuroleptice), cele de generaţia a doua fiind mai bine tolerate, cu mai puţine efecte adverse. 

Trei mituri despre schizofrenie

Mitul 1: «Este o boală rară»

Realitate: Schizofrenia nu este chiar atât de rară. Astfel, statisticile arată că 1 adult din 100 este diagnosticat cu această boală.

Mitul 2: «Cei cu schizofrenie sunt violenţi»

Violenţa în rândul pacienţilor schizofrenici este adesea supraestimată mai ales de mass-media. Tendinţele agresive sunt prezente mai ales la acei bolnavi care consumă alcool sau droguri, la cei cu antecedente de acte violente şi la cei care au tendinţe suicidare ori de autodistrugere. „Majoritatea indivizilor suferind de schizofrenie nu sunt violenţi; mai exact, sunt timizi, retraşi şi preferă să fie lăsaţi singuri”, afirmă Melissa K. Spearing de la Institutul Naţional de Sănătate Mintală din SUA.  

Mitul 3: «Schizofrenicii au personalităţi multiple»

Există credinţa că persoanele cu schizofrenie dezvoltă mai multe personalităţi sau tulburare de identitate disociativă. Realitatea este însă că schizofrenia şi personalitatea multiplă sunt tulburări diferite.    



Recente

Cum alegi oja semipermanentă potrivită și cum se întreține corect jpg
Cum stii daca te ingrasi din cauza tiroidei  Sursa foto shutterstock 332045699 jpg
Caderea parului are legatura cu menopauza  Sursa foto shutterstock 2189042279 jpg
Prajitura cu biscuiti si crema de zahar caramelizat  Sursa foto shutterstock 268179653 jpg
O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg